Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Euro revine la 4,45 lei

Publicat in Mesagerul de BN, miercuri 4 septembrie 2013 ·

-AA+A

Euro revine la 4,45 lei Evoluţia monedei naţionale continuă să se afle sub influenţa factorilor externi, iar aversiunea faţă de risc şi-a pus amprenta asupra sa. Cursul mediu al euro a urcat de la 4,4358 la 4,4461 lei. Piaţa s-a deschis la 4,4370 - 4,44 lei, valori apropiate de cele de la închiderea de marţi. Presiunea pe cumpărarea de valută a împins treptat euro spre 4,45 lei, la ora 14.00 cotaţiile fiind de 4,45 - 4,4530 lei. Cursul dolarului american a urcat de la 3,3662 la 3,3746 lei, o medie mai mare, de 3,3787 lei, fiind înregistrată în 19 iulie. La rândul său, francul elveţian s-a apreciat de la 3,5990 la 3,6043 lei.

În perioada următoare presiunea pe leu se va menţine, în condiţiile îngrijorărilor geopolitice legate de o intervenţie militară a SUA şi aliaţilor săi în Siria, dar şi ale perspectivei ca săptămâna viitoare Rezerva Federală americană să decidă reducerea lichidităţilor pe care le injectează în economia americană, în cazul în care datele privind piaţa muncii din SUA vor cunoaşte o îmbunătăţire semnificativă. Monedele din regiune aveau evoluţii diferite faţă de euro. Dacă cea poloneză se menţinea în culoarul de marţi, 4,251 - 4,275 zloţi, cea maghiară se deprecia la 300,8 - 302,6 forinţi. Perechea euro/dolar, care a coborât marţi până la 1,3139 dolari, minim al ultimei luni şi jumătate, se tranzacţiona la 1,3157 - 1,3187 dolari. Aprecierea dolarului a fost sprijinită de anunţul referitor de creşterea în august a activităţii industriei din SUA. Investitorii sunt atenţi atât la Fed, cât şi la criza din Siria, ei temându-se de amplificarea tensiunilor legate de statul din Orientul Mijlociu.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pentru scadenţa de vineri la 1,3165 - 1,3188, iar pentru decembrie la 1,3180 - 1,3190 dolari, în timp ce uncia de aur cobora pentru octombrie la 1.401 - 1.410 dolari.

Sunt folosi

Articolul in Mesagerul de BN >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

O fetiță de 6 ani și-a pierdut viața în urma impactului violent dintre două mașini. Micuța a fost proiectată pe carosabil

Ziare.com acum o ora
Duminică dimineața, pe drumul județean DJ 106, între Sibiu și Agnita, în zona localității Daia Nouă, un accident rutier grav a dus la decesul unei fetițe de șase ani. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, coliziunea s-a produs într

Schimbări importante pentru șoferi începând cu 1 ianuarie 2025

Botosani News acum 13 minute
Anul 2025 aduce modificări semnificative pentru șoferii din România, odată cu intrarea în vigoare a unor noi reglementări care vizează atât aspecte legislative, cât și administrative. Începând cu 1 ianuarie, șoferii care dețin permis categoria B vor

China a dezvăluit cel mai rapid tren de mare viteză din lume, până la acest moment

Wall-Street.ro acum 31 minute
Un prototip al trenului de mare viteză CR450, capabil să ruleze cu o viteză de 400 de kilometri pe oră, a fost dezvăluit la Beijing de operatorul feroviar China State Railway Group (CRRC). În cursul testelor, trenul CR450 a atins o viteză maximă de

Cetăţean turc, prins având asupra sa două pistoale letale, cu amortizor. El face parte dintr-o grupare amplă care se ocupă de contrabanda cu arme în România

News.ro acum o ora
Un bărbat de 36 de ani, cetăţean turc, a fost arestat preventiv după ce a fost prins în flagrant, pe raza judeţului Ilfov, având asupra sa două pistoale şi două amortizoare de sunet pentru cele două arme. Procurorii DIICOT, care l-au prins pe bărbat

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 4 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

Ministrul Energiei, după ridicarea plafonării prețurilor: „Cei cu consum mare vor avea facturi mai mici cu 30-35%”

Botosani News acum 5 ore
Sebastian Burduja a declarat că după ridicarea plafonării prețurilor la energie, furnizorii vor fi forțați să fie mai competitivi și vor scădea facturile celor care au consum mare cu 30-35%. Ministrul Energiei i-a îndemnat pe consumatori să se infor

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 6 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum 2 ore
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 4 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/3°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-1°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/5°
Timisoara
acum

dum.

-0°/2°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°