Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ciucur, dorit de Steaua?!

Publicat in Pandurul, joi 5 septembrie 2013 ·

Perioada de transferuri pentru grupele Ligii Campionilor sau Europa League s-a încheiat. Cu toate astea, se pare că Steaua caută în continuare să se întărească şi pentru campionat. Prosportul a publicat o informaţie conform căreia campionii îl vor pe Alexandru Ciucur de la Pandurii. Mijlocaşul, autor a două goluri decisive în campania pentru grupe, ar putea fi transferat până la 9 septembrie, la finele perioadei de transferuri din Liga 1. Suma de care se vorbeşte în această tranzacţie este una destul de mare, 700 de mii de euro! Pandurii ar urma să păstreze procente din Ciucur, la fel ca în cazurile Chiricheş sau Pintilii. În plus, Ciucur ar fi lăsat pentru moment la Pandurii ca să prindă meciuri în picioare, urmând să ajungă în Ghencea în iarnă sau în vara anului viitor după ce Steaua l-ar vinde pe Adi Popa sau Chipciu. Totul se rezumă însă momentan la stadiul de zvon.

2 – goluri decisive, la Tel Aviv şi Braga, a marcat mijlocaşul dreapta revenit de la Iaşi în vară şi evaluat acum la 300 de mii de euro

Perioada de transferuri pentru grupele Ligii Campionilor sau Europa League s-a încheiat. Cu toate astea, se pare că Steaua caută în continuare să se întărească şi pentru campionat. Prosportul a publicat o informaţie conform căreia campionii îl vor pe Alexandru Ciucur de la Pandurii. Mijlocaşul, autor a două goluri decisive în campania pentru grupe, ar putea fi transferat până la 9 septembrie, la finele perioadei de transferuri din Liga 1. Suma de care se vorbeşte în această tranzacţie este una destul de mare, 700 de mii de euro! Pandurii ar urma să păstreze procente din Ciucur, la fel ca în cazurile Chiricheş sau Pintilii. În plus, Ciucur ar fi lăsat pentru moment la Pandurii ca să prindă meciuri în picioare, urmând să ajungă în Ghencea în iarnă sau în vara anului viitor după ce Steaua l-ar vinde pe Adi Popa sau Chipciu. Totul se rezumă însă momen

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025. Prezență de peste 200% în Vama Veche. Mesajul lui Tudor Chirilă

HotNews acum 20 minute
Prezența la vot în Vama Veche a depășit 203% până duminică la ora 13, conform datelor prezentate de Autoritatea Electorală Permanentă. În Vama Veche au votat până la ora menționată 667 de cetățeni, dintre care 327 înscriși pe liste permanente și 546

Alegeri prezidențiale 2025. Klaus Iohannis: De data aceasta alegerile trebuie să se desfășoare fără influențe din afara României

HotNews acum o ora
Klaus Iohannis a votat, duminică, la Sibiu, la primul tur al alegerilor prezidențiale 2025. Iohannis este primul președinte din istoria României care a demisionat în fața unei posibile suspendări din funcție, după ce Curtea Constituțională îi prelun

Ministerul de Interne respinge informațiile referitoare la un posibil atac cibernic asupra site-ului său

Ziua Constanta acum o ora
În cursul zilei de astăzi, 4 mai 2025, zi în care are loc primul tur al alegerilor prezidențiale 2025, în presă au apărut informații referitoare la un posibil atac cibernetic asupra mai multor site-uri aparținând instituții din România, printre care

Elena Lasconi, prima apariție după scandalul pozelor false cu Nicușor Dan: „Am votat cu credința că nicio femeie nu va mai fi catalogată isterică”

Libertatea acum 29 minute
Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale, s-a prezentat duminică la urne, într-o secție de vot din Capitală. Aceasta a vorbit despre importanța votului, marcând astfel prima sa apariție publică după controversa legată de presupusele f

VIDEO Alegeri prezidențiale 2025. Anamaria Gavrilă a votat „pentru ca românii să primească înapoi votul lor și alegerea lor”

HotNews acum 53 minute
Deputata Anamaria Gavrilă, liderul POT, a declarat că a votat duminică la alegerile prezidențiale „multă speranță în suflet” și consideră că „oameni noi vor lua în mâini această țară și vom face și dreptate pentru români și vom ridica România acolo

Alegeri prezidențiale 2025. John-Ion Banu-Muscel: „Cetățenii României au nevoie de o schimbare. Să fim iubiți și de Dumnezeu ocrotiți!”

HotNews acum o ora
John-Ion Banu-Muscel, candidat la alegerile prezidențiale, a votat duminică „pentru o schimbare” și consideră că „trebuie să dăm o voce poporului și trebuie să o și urmăm”. Candidatul independent a votat în București. „Am venit pentru o schimbare. E

Incidente în ziua votului. Un bărbat e cercetat după ce a rupt buletinul de vot, un altul a fost amendat că a sunat abuziv la 112

HotNews acum o ora
Ministerul de Interne anunţă că de la deschiderea secţiilor de votare au fost primite cinci sesizări privind presupuse nereguli în procesul de votare. În municipiul Constanța, un cetățean cu domiciliul în România a apelat numărul unic de urgență 112

Președintele unei secții de votare din Timișoara a fost ridicat de poliție pentru racolarea unui băiat de 15 ani

Libertatea acum 2 ore
Un profesor la un liceu din Timişoara, în vârstă de 44 de ani, care duminică îndeplinea funcţia de preşedinte al unei secţii de votare, a fost reținut de polițiști sâmbătă seară, după ce a racolat un băiat de 15 ani, în scopuri sexuale.

VIDEO Diana Șoșoacă a scris pe buletinul de vot numele lui Corneliu Zelea Codreanu și Nicolae Ceaușescu: „La alegeri ilegale și neconstituționale, nu pot să votez decât la vedere”

HotNews acum 2 ore
Eurodeputata Diana Șoșoacă, liderul SOS România, s-a prezentat în secția de vot, duminică, dar i-a criticat pe candidații înscriși la aceste alegeri prezidențiale „ilegale și neconstituționale” și a scris pe buletinul de vot, printre altele, numele

A murit creatorul primei opere de artă de pe Lună

HotNews acum o ora
Artistul belgian Paul Van Hoeydonck, care a creat o lucrare considerată mult timp singura operă de artă plasată pe Lună, a murit sâmbătă, la vârsta de 99 de ani, a anunțat familia lui pe pagina sa de Facebook, scrie Agerpres, citând AFP. Paul Van Ho

Vremea

București
acum

27°
dum.

12°/28°
lun.

14°/27°
mar.

12°/23°
mie.

14°/18°
Iasi
acum

26°
dum.

11°/27°
lun.

11°/23°
mar.

10°/16°
mie.

11°/13°
Constanta
acum

21°
dum.

9°/23°
lun.

9°/19°
mar.

14°/16°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/27°
lun.

12°/20°
mar.

10°/18°
mie.

10°/13°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/25°
lun.

10°/22°
mar.

10°/18°
mie.

10°/14°