Unul dintre vagoanele trenului internaţional Bucureşti-Istanbul a deraiat, aseară, în zona gării Radunţi, din centrul Bulgariei. Nimeni nu a fost rănit în incidentul produs marţi, în jurul orei locale 21:22. Sursa: GAZETA DE SUD
Garnitura a fost compusă dintr-o locomotivă şi trei vagoane: primul bulgăresc, al doilea românesc (cuşetă), şi al treilea turcesc (tot cuşetă).
A deraiat cel de al treilea vagon şi, anume, cel turcesc, potrivit corespondentului Agerpres.
În total, şase călători s-au aflat în vagoanele cuşetă, românesc şi turcesc.
În urma incidentului, ei au fost transferaţi în vagonul bulgăresc, care la ora 22:30 şi-a continuat drumul cu locomotiva, informează compania feroviară de stat a Bulgariei BDZ.
La gara Dimitrovgrad din sudul Bulgariei, călătorii au fost transferaţi la trenul internaţional Sofia-Istanbul. Autorităţile au deschis o anchetă cu privire la cauzele producerii incidentului, precizează sursa citată.