Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sorin (Akcent) RUPE TĂCEREA! "Adi Sînă a vrut MULŢI BANI şi din PROCENTELE NOASTRE"

Publicat in Ziarul Ring, miercuri 4 septembrie 2013 ·

Destrămarea trupei Akcent i-a luat în suprindere pe mulţi, dar nu a fost nicio supriză pentru membrii formaţiei. Acest deznodământ era previzibil de mult timp, dar contractele semnate în avans i-a obligat să amâne această decizie până acum.

Sorin Brotnei, unul din componenţii trupei, a dezvăluit în EXCLUSIVITATE pentru ziarulring.ro care sunt culisele acestei rupturi. Sorin spune că principalul motiv pentru care grupul s-a destrămat este legat de banii tot mai mulţi pe care ăi solicita liderul Adi Sînă. Aceasă problemă s-a acutizat anul trecut în septembrie când Adi a solicitat un procent important şi din încasările lor."Povestea cu vanii este de anul trecut din septembrie, dar permanent a fost discuţia asta că el vrea mai mult. Problema este că el câştiga oricum mai mult ca noi şi dorea şi mai mult. El a cerut permanent foarte mulţi bani şi nu mai puteam, ne-a ajuns cuţitul la os. Adi sână fiind compozitorul trupei îi reveneau alţi bani care nu aveau legătură cu noi. Adică din drepturile de autor şi plăţile pentru piese. Pe producţie de piese era plătit destul de bine, după care drepturile de autor îi reveneau lui că el era compozitorul. Noi n-am avut o problemă cu asta, dar în momentul când a vrut mult mai mult am spus că suntem o trupă nu bătaia de joc a nimănui. Când am auzit că vrea să intre foarte mult şi în procentele noastre, am zis că este prea mult", a spus Sorin Brotnei.

El a mai adăugat că Adi Sînă a pus permanent problema banilor mai presus de interesul trupei. Sorin a mai povestit că el şi Mihai au renunţat în favoarea lui Adi procentele lui Marius Nedelcu care trebuiau împărţite. Marius a părăsit grupul în anul 2008, Akcent continuând în formula de trei. "Am contribuit şi noi la compoziţia melodiilor, dar nu în egală măsură cu Adi. Drept dovadă este că noi am cedat lui Adi procentele lui Marius Nedelcu când a p

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz afirmă că susține al doilea pachet de reforme anunțat de Ilie Bolojan: „Sunt măsuri de bun simț”

Mediafax acum 7 ore
Printr-o postare pe rețelele de socializare Dominic Fritz, președintele USR a anunțat „susținem fără să clipim reformele anunțate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului”. Printre măsurile enumerate se numără eliminarea pensiilor speciale,

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 7 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 5 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 6 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 6 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 5 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Un general american îndeamnă NATO să aibă mai multe rachete cu rază lungă de acțiune pentru a descuraja Rusia

Mediafax acum 7 ore
Într-un interviu pentru agenția Reuters, generalul maior John Rafferty a scos în evidență că pasul pe care NATO trebuie să-l facă în privința rachetelor cu rază lungă de acțiune vine în contextul în care „armata rusă este mai mare astăzi decât era a

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 6 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Bogdan Ivan, ministrul Energiei: „Tocmai am virat 20% din salariul meu de ministru al Energiei statului român”

Gandul acum 13 ore
Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a anunțat, vineri, că a renunțat la 20% din salariu său, bani pe care i-a virat către statul român. Ivan susține că le va cere tuturor directorilor din companiile de stat administrate de Ministerul Energiei să facă a

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/27°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°