Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lacrimi şi revoltă la înmormântarea "Îngerului blond". "Cineva trebuie să plătească pentru moartea lui Ionuţ"

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 6 septembrie 2013 ·

Sute de oameni au fost alături de familia lui Ionuţ Anghel. El a fost înhumat la cimitirul "Sfânta Vineri". Mama cere să se facă dreptate. Sursa: RĂZVAN PETRESCU

Ultimul drum al "Îngerului blond" a fost presărat de durere şi revoltă. Prieteni, cunoscuţi şi oameni simpli au venit, ieri, la Biserica "Sfântul Gheorghe", de pe Calea Griviţei, din Bucureşti, unde l-au plâns pe Ionuţ Anghel, copilul în vârstă de doar patru anişori, ucis, luni, de o haită de maidanezi. Aproape toţi cei prezenţi au acuzat lipsa de reacţie a autorităţilor în privinţa câinilor fără stăpân.

Colegi de grădiniţă

Cu două ore înainte de slujba de înmormântare, în jurul orei 11.00, în faţa lăcaşului de cult, zeci de oameni aşteptau pentru a-şi lua rămas bun. Nu puţini sunt cei care au venit însoţiţi de copii. Cei care au intrat în capela au ieşit de acolo cu ochii în lacrimi. O femeie a venit cu doi băieţei. Unul avea vârsta lui Ionuţ. Am aflat că au fost colegi de grădiniţă şi venise cu fratele său mai mare, un băiat de o seamă cu Andrei, frăţiorul celui ucis. N-au intrat în capelă, dar au stat la slujba din biserică şi au însoţit cortegiul funerar.

I-au pus jucăriile în sicriu

Înainte de ultimul drum, tatăl, Valentin Anghel, şi-a pregătit fiul cel mic pentru întâlnirea cu Eternitatea. I-a spălat chipul schingiuit de răni şi i-a aranjat ţinuta. O făcea cu atâta naturaleţe, de parcă Ionuţ era viu, dar nu se mai zbenguia, ca de obicei. Un bărbat, rudă cu familie, privea înmărmurit la gesturile tatălui. La picioarele "Îngerului blond" se afla o maşinuţă pe care părinţii i-au dat-o să aibă cu ce să se joace printre îngeri.

Tatălui i s-a făcut rău

În biserică, cu puţin timp înainte de începerea slujbei, lui Valentin Anghel i s-a făcut rău. Deşi nicio grimasă nu arătase chipul lui până atunci, brusc s-a aşezat pe scaun, schimbat la faţă. Soţia lui a plecat de lân

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 3 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 3 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 4 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 5 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 6 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 6 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 5 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Preşedintele Isaac Herzog neagă implicarea Israelului în explozia pagerelor Hezbollah

HotNews acum 4 ore
Israelul pare să nege implicarea sa în exploziile pagerelor membrilor grupării islamiste şiite libaneze Hezbollah, care au făcut zeci de morţi şi mii de răniţi săptămâna aceasta în Liban, scrie duminică agenția de presă DPA, citată de Agerpres. Preş

Debut în Ligue 1 pentru internaționalul român! » La 20 de ani, a intrat direct titular

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Umit Akdag (20 de ani), fundașul central cu două meciuri în naționala U21 a României, a debutat pentru Toulouse în Ligue 1. El a fost titular în meciul pierdut cu Brest, scor 0-2.

Vremea

București
acum

18°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
joi

19°/28°
Iasi
acum

15°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/27°