Dacă eşti preşedinte de bloc, ai un plan: să faţadizezi clădirea, să schimbi tevile, să reabilitezi termic imobilul, să urmaresti cheltuielile samd.

Dacă esti patron de firmă, trebuie să ai un plan: ce produci sau ce vinzi, cât şi cui, ce cifra de afaceri iţi propui, cu ce buget, cu câţi angajaţi, cu ce profit samd. Orice formă de conducere presupune o formula organizare şi de planificare. Dacă conduci o ţară, nu trebuie să ai niciun plan, nicio strategie. Asta înţelegem din ceea ce vedem şi înţelegem în fiecare zi.

Ne uităm în urmă cu doar o săptămână şi ce descoperim, că, deşi problema Roşia Montană, de pildă, e pe agenda politică de ani buni, deşi a trecut prin mai multe legislaturi, deşi a fost temă de campanie, nici actuala putere şi nici vechea, nu au avut o strategie de rezolvare în adevăratul sens al cuvântului. Înţeleg rezolvare nu că se dau bani în continuare până la victoria finală sau că timpul şi uitarea e cel mai bun tratament. Iată că din bâlbâială şi neputinţă în chestiune, s-a ajuns la ideea de referendum care, să ne fie iertat, în România e doar o formă mai sofisticată de haos. Referendumul, în mod normal, e forma supremă a democraţiei, în România, e o oglindire a lipsei de autoritate, pe de-o parte, şi a neîncrederii, pe de alta. Niciun referendum n-a rezolvat ceva în România şi le putem lua pe rând, în ultimii 10-15 ani, pe cele importante: cel din 2003, de validare a noii Constituţii a fost o "panoramă", cum se ştie, cu prelungiri şi cu furtişaguri, neconvingator; cel din 2007, de demitere a preşedintelui, a fost clar ca opţiune, dar neconvingător ca cvorum, n-a rezolvat nimic; cel din 2012, tot pentru demiterea preşedintelui Băsescu, a fost din nou clar ca opţiune, dar la fel de confuz ca cvorum, astfel încât consecinţa a fost din nou zero. Se ştie foarte bine, s-a făcut referendum în zonă şi pentru proiectul de la Roşia Montană,