Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul vrea să cumpere un coif dacic şi opere de Brâncuşi din Detroit, oraş în faliment

Publicat in Ziua de Cluj, joi 5 septembrie 2013 ·

Guvernul face demersuri pentru a răscumpăra de la un institut de artă aparţinând primăriei oraşului american Detroit, intrat în incapacitate de plată, un coif princiar de paradă geto-dacic de argint şi o sculptură şi câteva desene de Brâncuşi, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse guvernamentale

Potrivit acestora, subiectul a fost discutat în şedinţa de miercuri a Guvernului, la iniţiativa ministrului Culturii, Daniel Barbu.

În luna iulie, Detroit a devenit cel mai mare oraş american care s-a declarat în faliment, iar Guvernul de la Washington a exclus posibilitatea acoperirii datoriei municipalităţii prin fonduri federale. În aceste condiţii, autorităţile locale din Detroit au în vedere vânzarea mai multor actve din patrimoniul Primăriei, inclusiv obiecte de arheologie şi opere de artă aparţinând Institutului de Arte Frumoase.

Printre bunurile culturale aflate în colecţia de artă greco-romană a Institutului de Arte Frumoase din Detroit se află şi un coif princiar de paradă geto-dacic din argint. Acesta este asemnător unor piese descoperite în mormintele tumulare de la Aghighiol, judeţul Tulcea, şi Peretu, judeţul Teleroman, datând din a doua jumătate a secolului al IV-lea a.Chr.

Coiful are o greutate de circa 811 grame, cu o înălţime de 24 cm şi un diametru maxim de 20 cm, a fost modelat dintr-o placă de argint cu dimensiuni de 3,8-4,9 mm şi este bogat decorat prin gravare şi aurire.

"Coiful princiar de paradă deto-dacic nu este singura piesă din colecţia Institutului de Arte Frumoase din Detroit care ar putea prezenta interes pentru întregirea patrimoniului cultural românesc, printre obiectele culturale fiind şi o sculptură a lui Constanti Brâncuşi şi câteva desene ale marelui sculptor", au precizat sursele citate.

Potrivit acestora, premierul Victor Ponta a solicitat ca, în vederea răscumpărării acestor piese, consulul României la

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 8 minute
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 44 minute
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Von der Leyen cere Chinei să înceteze sprijinul pentru Rusia: „O insecuritate ridicată pentru Europa”

Adevarul acum 22 minute
Lidera Comisiei Europene a cerut marți Beijingului să respecte regulile comerțului internațional și să se distanțeze de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum 49 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 2 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 4 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum 2 ore
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 7 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Accident tragic pe Centura Capitalei! Impact devastator între un camion și un autoturism. Circulația blocată

Cancan acum o ora
Scene de coșmar pe Centura Capitalei, acolo unde un autoturism a fost efectiv făcut praf de un camion care a pătruns pe contrasens. Totul s-a petrecut în plină zi, iar impactul a fost atât de violent încât șoferul mașinii a rămas prins între fiare.

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°