O piesă de teatru adevărată / Une pièce de théâtre vraie « Tout est foutu ! » « Décidément ça va mal ! » răspunde, de celălalt capăt de fir, Eugène Ionesco. Deveniţi scriitori de limbă franceză, foştii noştri concetăţeni, vorbeau între ei franceza. Regulă impusă poate de Emil Cioran chiar şi foarte bunului său prieten Eugen Ionescu cu care polemizase aprig, pe vremuri, la Bucureşti, în limba noastră carpato-dunăreană. Fiecare spusese despre celălalt că este o japiţă şi se juraseră să nu-şi mai vorbească niciodată. Pe urmă viaţa i-a împăcat. Au devenit prieteni nedespărţiţi. Dar îşi vorbeau franţuzeşte deşi poate nu întotdeuna : am în faţa ochilor o scrisoare din octombrie 1954 pe care Eugen Ionescu i-a trimis-o lui Emil Cioran. Cel care hălăduia prin Bucureştiul anilor treizeci strigând în gura mare că, născut francez, ar fi fost un poet genial, pare a-şi fi nuanţat părerea. Scrie, citez, „român fiind, sunt genial.” De fapt, scriu o piesă de teatru. Nu ştiu dacă se va putea juca : deţinătorii drepturilor morale vor să ascundă ceea ce toată lumea ştie, anume că, din când în când, Eugène Ionesco încerca să se dezalcoolizeze internându-se în clinici specializate. În primăvara anului 1967 Eugène Ionesco este în Elveţia pentru o asemenea cură de dezalcoolizare. Îi telefonează prietenului său de la Paris care notează : „Il me dit qu’il n’en peut plus, qu’il ne peut sortir de ses crises de dépression et il me demande comment je fais pour vivre. Je lui réponds que c’est justement la question que je me pose et que je m’admire de pouvoir continuer. Cependant je ne bois pas et j’ai dit à Eugène que l’alcool est diabolique, que tant qu’il s’y adonnera, il ne pourra sortir de l’enfer.” Emil Cioran are probabil dreptate. A doua zi, 20 aprilie, Eugène Ionesco îi telefonează la miezul nopţii : „Il pleure, il soupire, il miaule presque, me dit avoir bu dans la soirée une boutei