Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jucătorii Ungariei: “Sperăm să îl demitem pe Victor Piţurcă”!

Publicat in Jurnalul, joi 5 septembrie 2013 ·

Ultima victorie a Ungariei pe tărâm românesc a fost acum 55 de ani

Membrii selecţionatei de fotbal a Ungariei îşi pun mari speranţe că vor câştiga din nou pe tărâm românesc. Statistica nu e de partea lor. Ultima dată au făcut-o în 1958, acum 55 de ani. Începând cu 1936, cele două echipe s-au întâlnit de nouă ori la Bucureşti. Au fost consemnate patru victorii ale Ungariei, trei remize şi două victorii ale României. Ultima victorie a Ungariei în faţa României, datează şi ea deja de 32 de ani, 1-0 la Budapesta, în 1981. Ultima dată când Ungaria a reuşit să marcheze pe tărâm românesc s-a întâmplat acum mai bine de 40 de ani, 2-2 la Bucureşti în 1972.

Capul lui Piţurcă

În ciuda istoriei recente care nu îi avantajează deloc, actuala generaţie a selecţionatei Ungariei i-a pus gând rău lui Victor Piţurcă. Marcatorul primului gol al Ungariei în partida încheiată 2-2 împotriva României, în martie, Vanczak Vilmos, face apel la colegii săi să pună umărul la demiterea selecţionerului României, Victor Piţurcă.

“Un egal în deplasare nu este un rezultat rău, dar noi sperăm să câştigăm ca să ne apropiem de asigurarea locului secund. Este un meci de care pe care, chiar dacă noi mai avem de jucat în Olanda, iar România cu Turcia. Ne punem mari speranţe că selecţionerul Victor Piţurcă va fi demis după acest meci. Asta ar fi consecinţa victoriei noastre la Bucureşti. Meciul cu Turcia ar deveni de două ori mai important pentru români. Se va isca o campanie tensionată pe termen nelimitat la ei”, a declarat Vanczak pentru Nemzeti Sport.

“Nu cred ca meciul de vineri va fi decis de un singur gol, dar cu certitudine se va pune accent pe apărare. Nu pot să spun că este meciul vieţii mele. Am jucat destule meciuri cruciale cu naţionala, însă rezultatele nu au fost tocmai favorabile. Calificarea la baraj ar fi deja o performanţă pentru noi. Pentru asta trebuie să

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial: Parlamentul Germaniei a fost dizolvat, alegeri anticipate programate pe 23 februarie

Mediafax acum 50 minute
Olaf Scholz a dizolvat coaliţia guvernamentală, forţând un vot naţional cu şapte luni mai devreme. Conservatorii CDU/CSU sunt favoriţi, în timp ce SPD încearcă să recupereze decalajul faţă de opoziţie. Este a patra oară din 1945 când alegerile naţio

O companie aeriană suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav din cauza numărului scăzut de pasageri

Ziare.com acum o ora
Compania sibiană FlyLili a anunţat, vineri, 27 decembrie că, din 11 ianuarie, suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, singurele zboruri civile de pe acest aeroport urmând să fie efectuate de compania ungară Wizz Air.

Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, a fost adus vineri din Grecia

HotNews acum 15 minute
Fostul parlamentar Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, a fost adus vineri în ţară, de la Atena, după ce autorităţile judiciare din Grecia au aprobat cer

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 4 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Târgul de Crăciun Bucureşti - 1,3 milioane de vizitatori în 28 de zile/ FOTO

News.ro acum 32 minute
Târgul de Crăciun, organizat de Primăria Capitalei în perioada 29 noiembrie - 26 decembrie, în Piaţa Constituţiei, a fost vizitat de 1,3 milioane de bucureşteni şi turişti. Intrarea a fost liberă. La cea de-a 17-a ediţie a acestui eveniment au fost

Intervenţie chirurgicală în premieră, la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara/ Chirurgii au realizat o operaţie de timectomie pe cale minim invazivă

News.ro acum 42 minute
O intervenţie chirurgicală s-a realizat, în premieră, în cadrul Secţiei de Chirurgie Toracică a Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ”Dr. Victor Babeş” Timişoara. Pacienta, o femeie în vârsta de 50 de ani, suferea de Miastenia Gravis,

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum 2 ore
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

Cutremur în zona seismică Vrancea, vineri dimineaţa. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 3 ore
Cutremurul s-a produs la ora 08:27 în zona Seismică Vrancea, judeţul Vrancea şi a avut o magnitudine de 2.4. Seismul a avut loc la adâncimea de 109.4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 27km V de Focşani, 69km N de Buzău, 81k

Anul 2025 începe cu temperaturi mai ridicate decât cele obişnuite

News.ro acum 4 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru a

Bijuterii în valoare de aproximativ 300.000 de euro furate dintr-un mare magazin din Paris

News.ro acum o ora
Standul bijutierului Mauboussin din incinta marilor magazine "Le Printemps" din estul Parisului a fost spart în noaptea de luni spre marţi, au declarat joi surse din Poliţie pentru AFP. Valoarea prejudiciului a fost estimată iniţial la 500.000 de eu

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/3°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°