Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO La Alba Iulia au fost descoperite sarcofage romane vechi de aproape 2.000 de ani

Publicat in HotNews, joi 5 septembrie 2013 ·

Şapte sarcofage romane, datate de la sfârşitul secolului al III-lea, au fost descoperite de arheologi la Alba Iulia in zona Partoş, scrie ziarulunirea.ro. Este vorba despre un sarcofag de adult şi şase mai mici, iar două dintre acestea au fost aduse în curtea Muzeului Naţional al Unirii, unde arheologi fac cercetări.

Sicriele antice au fost descoperite în timpul lucrărilor de construcţie a staţiei de epurare, la marginea oraşului Alba Iulia, cartierul Partoş. Într-unul din sarcofage, desigilat de arheologi în curtea muzeului, a fost găsit scheletul unui bărbat. Încă se desfăşoară cercetări pentru a afla dacă defunctul are şi un inventar funerar.

“La şase luni după începerea şantierului arheologic de la staţia de epurare a apei de la Alba Iulia, ultima descoperire este un sarcofag sigilat, în care colegii mei şi cu mine încercăm să aflăm dacă defunctul descoperit înăuntru are şi inventar funerar sau nu. Şantierul a fost unul dintre cele mai importante din ultimii ani din Alba Iulia, prin descoperirile care au ieşit. Şi mă refer aici la structuri, ziduri, clădiri cât şi la cantitatea mare de piese mărunte, obiecte care vor intra în patrimoniul muzeului. Din estimările de până acum sunt câteva sute de piese”, a declarat George Bounegru, arheolog la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia.

Tot in acea zona au mai fost descoperite alte două sarcofage, datate aproximativ în secolele II – III. Potrivit arheologilor de la Muzeul Unirii, locul în care s-au descoperit întâmplător artefactele, era necunoscut, până în prezent, din punct de vedere arheologic. „Prezenţa sarcofagelor aici a fost pentru noi o surpriza dublă, atât zona cât si descoperirea în sine, primele sarcofage din marmură descoperite pe teritoriul fostei provincii romane Dacia. Aici, la Alba Iulia şi în toată Dacia sunt singurele cunoscute”, declara atunci arheologul George Boun

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 54 minute
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum o ora
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 54 minute
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 52 minute
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Judecătorii CCR pot pierde indemnizația de 36.000 de euro de la finalul mandatului. Proiect depus la Senat de parlamentari ai puterii

HotNews acum 40 minute
Proiectul de lege depus la Senat de către parlamentari de la PNL și USR stabilește că judecătorii Curții Constituționale nu mai pot primi cei 180.000 de lei la final de mandat. Foștii judecători CCR pot beneficia acum de această sumă, drept „indemni

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Încă 30 de zile de arest pentru procurorul gălățean acuzat că a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot acuzat de viol

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Judecătorii au prelungit cu 30 de zile măsura arestului preventiv în cazul procurorului gălăţean Nicolae Cuzi, acuzat că a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot cercetat penal pentru viol asupr

Un bărbat a capturat doi urși pe care i-a ținut acasă, într-un grajd din județul Arad

Mediafax acum 53 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş au dispus luarea măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile împotriva inculpatului R.R.C. cercetat pentru vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiţ

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

16°/27°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°