Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Halterofilul arădean Florin Vizitiu este dublu campion european de cadeţi

Publicat in Glasul Aradului, vineri 6 septembrie 2013 ·

După cele două medalii de bronz de la Mondiale, Florin Vizitiu a dat, ieri, lovitura şi la Campionatele Europene de cadeţi din Lituania. La doar 17 ani, halterofilul legitimat la CSM Arad, unde este pregătit de Adrian Jigău şi Pavel Sebeşan, a devenit dublu campion european la categoria 56 de kilograme, performanţe bifate la stilul smuls, unde a ridicat 105 kilograme şi la total, cu 230 de kilograme ridicate. Vizitiu a fost aproape de triplă, dar a ratat de puţin aurul la aruncat, unde a ridicat 125 de kilograme, rezultat identic cu al compatriotului său, Robert Manea, care s-a impus la acest stil pentru că a fost mai uşor.

La aruncat a ratat aurul

pentru… 100 de grame!

„Sunt mulţumit de el, mai ales că s-a accidentat la mână cu două zile înainte de concurs. Putea lua aurul şi la aruncat, dacă îşi făcea treaba perfect, dar a ratat o dată. Oricum, a ridicat cât Manea, dar acesta a fost mai uşor cred cu 100 de grame, iar aici s-a făcut diferenţa. Oricum, după cele două bronzuri la Mondiale, au venit acum trei medalii la Europene, dintre care două de aur. Este un an foarte bun pentru el, o reconfirmare a valorii sale”, ne-a declarat Adrian Jigău. Modest ca întotdeauna şi mereu pus pe fapte mari, Jigău este conştient că performanţa nu vine de la sine. O veste mai puţin bună este că CSM-ul nu va avea reprezentant la Europenele de juniori:

Fără reprezentanţi la

Europenele de juniori

“Avem copii talentaţi, care trebuie căutaţi, să ne zbatem şi să nu lăsăm ştacheta jos, trebuie să muncim în continuare. La Europenele de juniori nu vom avea pe nimeni, Vizitiu era greu să obţină două forme sportive la un interval atât de scurt, iar Bilegan am înţeles că s-a accidentat, nu ştiu exact motivele pentru care nu merge la Europene. Următoarea competiţie este finala naţională de tineret, din octombrie, unde avem de atins obiective importante”,

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum o ora
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum o ora
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 4 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 5 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum 2 ore
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 4 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Turul Franței. Thymen Arensman a câștigat etapa a 14-a, prima sa victorie în Marea Buclă

Mediafax acum o ora
Ciclistul din Țările de Jos Thymen Arensman (Ineos Grenadiers) a câștigat sâmbătă seară cea de-a 14-a etapă din Turul Franței, după aproape cinci ore, rundă disputată între Pau și Luchon-Superbagnères, pe o distanță de 182.6 kilometri. Ciclistul de

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

MotoGP: Marc Marquez a câştigat sprintul în Cehia. Emoţii pentru spaniol din cauza unei anchete privind presiunea în pneuri

News.ro acum o ora
Marc Marquez (Ducati) a obţinut, sâmbătă, în cadrul Marelui Premiu al Cehiei, a 11-a victorie în sprint din sezonul MotoGP, dar bucuria spaniolului a fost amânată pentru scurt timp din cauza unei investigaţii privind încălcarea regulilor privind pre

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°