Lenea, au zis unii oameni mai inteligenți ca mine, e din totdeauna la ordinea zilei la noi acasă în Balcani.
Joachim Gauck: anticomunistul, președintele
Fiind în Balcani, și noi am avut parte de un comunism leneș: în afară de alde Vișinescu ori Dej, care depășeau norma de intelectuali trimiși la cure de slăbire definitive, muncitorii se făceau că lucrează, statul se făcea că-i plătește, iar cei mai mulți anticomuniști ori preoți se făceau că protestează.
Joachim Gauck e un mister pentru cei mai mulți români. Poți să le zici unora că e o surpriză dintr-un ou Kinder, și probabil te vor crede. Bine, asta nu e șocant într-o țară în care acum câțiva ani vreo 40% din oameni credeau că Soarele se învârte în jurul Pământului, tot cam atâția cred în horoscop și mai mult de jumate au impresia că sfințirea mașinilor e o idee foarte bună.
Fost pastor luteran și dizident pe vremea RFG-ului (da, de acolo de unde veneau nudistele la Marea Neagră), Gauck e, de anul trecut, președintele Germaniei. Știu, constituțional pare că el se ascunde tot timpul pe sub pantalonii office ai Angelei Merkel, dar nu-i chiar așa.
Gauck scrie un roman
De fapt nu un roman, ci o carte de memorii, tradusă de noi la Curtea Veche anul trecut cu titlul Iarnă-n vară. Primăvară-n toamnă. Născut în 1940, Joachim Gauck e un subiect de invidie pentru mine. Dacă eu de-abia îmi aduc aminte ce am făcut acum un an, Gauck povestește, cu precizia de chirurg care îi lipsește lui Sorin Oprescu, viața sub comunism în partea din Germania care a tras paiul scurt la Yalta. De la tatăl său care a fost săltat de comuniști și dus în Siberia fără a avea vreo legătură cu naziștii, la actele sale de rebel cu o cauză, viața cu Stasi în pat și efectele dărămării zidului Berlinului, nimic nu-i scapă.
Am întâlnit și preoți anticomuniști
Pentru că orice altă facultate ar fi însemnat s
