Primarul Craiovei a postat pe Facebook poveşti despre fi laje la care ar fi supusă de SRI. Acestea s-au dovedit nişte gogoriţe. Sursa: NICU DÎRDÎIAC
Primarul Craiovei, Olguţa Vasilescu, a fost ieri la Parchetul instanţei supreme, unde a stat mai bine de o oră. "A fost vizită de curtoazie, nu am niciun dosar, deocamdată. Probabil că se lucrează la vreunul, dar nu am cunoştinţă de aşa ceva", a declarat primăriţa. Ea s-a victimizat din nou, reluând istoria cu SRI care ar urmări-o.
"E prea frumos să ţin pentru mine... Astăzi RAT Craiova şi Poliţia Locală au ridicat o maşină parcată ilegal, în faţa primăriei, sub fereastra mea. şi... era ticsită de tehnică de ascultare", postase Vasilescu pe Facebook miercuri.
Totul s-a dovedit o gogoriţă. Maşina nu era a SRI, ci a primarului de la Castranova. "Ştiam de ieri că este maşina primarului de la Castranova, aşteptam să vedem cum o să motiveze ei (SRI, n.r.) această situaţie, pentru că pentru primarul de la Castranova a sunat la RAT cineva de la SRI. Angajaţii de la RAT m-au sunat pe mine şi mi-au spus că au ridicat o maşină pe care trebuie s-o dea urgent înapoi", a încercat Vasilescu să dreagă busuiocul.
Maşina nu era "ticsită de tehnică de ascultare" deoarece avea geamurile transparente şi tehnica s-ar fi văzut de către trecători. "Nu am dom’ne nici o treabă cu SRI. Am parcat la Casa Albă, vizavi de Primărie. E adevărat că am ciupit puţin din locul de parcare al Taximetrelor", a declarat primarul. "M-a sunat un vecin, care a văzut că-mi ridica maşina. Atunci eu l-am sunat pe unchiu’ Smarandache, nu Anca, să meargă sămi recupereze maşina". Primarul din Castranova a explicat că maşina lui nu se afla sub fereastra lui Vasilescu, ci la circa o sută de metri de Primărie. SRI, prin purtătorul de cuvânt, a dezminţit categoric orice implicare în eveniment. De notat şi că directorul general RAT, Radu Preda, este f