Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blestemul CFR: călători tot mai puţini, blatişti tot mai mulţi

Publicat in Observator de Constanta, joi 5 septembrie 2013 ·

De la începutul anului, aproape 17.000 de călători au fost taxaţi pentru că nu aveau bilet de tren

Una dintre cele mai mari companii de stat se confruntă, de ani buni, cu multe probleme de ordin economic. Este vorba de Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători, a cărui soartă nu este roz, deşi nu se află în aceeaşi situaţie ca sora sa, compania CFR Marfă, pentru care încă nu s-a finalizat vânzarea. Pe lângă jafuri sistematice care au avut loc din întregul sistem feroviar, sub oblăduirea foştilor manageri ai companiei, CFR Călători, dar nu numai aceasta, este încă o vacă bună de muls, chiar dacă numărul de călători este mult sub media înregistrată în urmă cu zece, cincisprezece ani. Deşi sistemul feroviar a rămas, cel puţin deocamdată, unul dintre cele mai sigure mijloace de transport, românii nu se mai îngrămădesc să circule cu trenul, din simplu motiv al timpului prea lung pe care îl parcurge un tren până la destinaţie. Reprezentanţii din cadrul companiei spun că de la Constanţa până în Capitală, de pildă, pe anumite porţiuni de drum trenurile trebuie să circule cu viteză redusă deoarece se fură componente de cale ferată şi se scuză că aceasta este singura măsură pe care o pot lua pentru siguranţa circulaţiei, în timp ce furturile continuă mai ceva ca-n codru. Cele mai cunoscute tronsoane pe care sustragerile de fier vechi reprezintă deja o obişnuinţă sunt Mircea Vodă – Medgidia şi Valu lui Traian – Feteşti. În apropierea căii ferate din aceste zone se află şi centre de fier vechi, care preiau cu o mare repeziciune bunurile sustrase de hoţi. Numai în perioada 2011 – 2012, la nivel naţional s-au sustras piese din componenţa sistemului feroviar în valoare de 80 de milioane de lei, din care 20 de milioane reprezintă doar ce s-a sustras pe Regionala Constanţa. Mai-marii companii ridică din umeri şi susţin că s-au săturat să înlocuiască piesele fur

Articolul in Observator de Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum o ora
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 48 minute
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

FOTO+VIDEO Control al comisarilor ANPC în zona Nordis din Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

Ziua Constanta acum o ora
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Comandamentul litoral 2025, din dispoziția președintelui Cristian Popescu Piedone, au derulat, în data de 15 iulie 2025, o serie de controale în stațiunile de pe litoral și în zona NORD

Alertă meteo! Județul Botoșani sub Cod Galben astăzi

Botosani News acum 55 minute
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru județul Botoșani valabilă, miercuri, între orele 10: 00 – 22:00. În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmo

Mehedinţi: Trafic blocat pe DN 6, la ieşire din Orşova, din cauza unui autotren răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet/ Combustibilul din autovehicul se scurge în Dunăre/ Au fost anunţate Garda de Mediu şi Apele Române

News.ro acum 59 minute
Traficul rutier este blocat pe DN 6 Caransebeş - Drobeta-Turnu Severin, la ieşire din Orşova, judeţul Mehedinţi, din cauza unui autotren care s-a răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet. Combustibilul din autovehiculul care blochează şoseaua s

Primul oraș din România care montează gard electric împotriva urșilor. Au fost deja instalați 800 de metri

Adevarul acum 2 ore
Locuitorii din Râșnov, județul Brașov, vor fi protejați de urșii care coboară la containere cu ajutorul unui gard electric. Primii 800 de metri de barieră au fost deja instalați.

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum o ora
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

Se umple pușculița! Ce sumă a intrat în conturile lui Gigi Becali, după ce FCSB s-a calificat în turul 2 preliminar din Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum 30 minute
s-a calificat în turul al doilea preliminar din Liga Campionilor, deși a înregistrat un rezultat rușinos în manșa retur a confruntării cu andorranii de la , Campioana a scăpat „ca prin urechile” acului de o rușine istorică, după o evoluție slabă, da

50 lei în plus la pensie, în fiecare lună pentru această categorie de pensionari din România

Cancan acum o ora
În ciuda măsurilor de austeritate, statul vine și cu vești bune pentru unii români! O anumită categorie de pensionari va primi un ajutor lunar care poate varia. Unii dintre aceștia pot primi chiar și 50 de lei în plus. Află, în articol, toate detali

Video Un ministru cubanez demisionează după ce a negat existența cerșetorilor. Cine caută prin gunoaie „participă ilegal la serviciul de reciclare”

Adevarul acum o ora
Declarațiile făcute de ministrul cubanez al Muncii au fost criticate de cetățeni, activiști și chiar de președinte. Criza economică din Cuba a agravat sărăcia, iar realitatea contrazice afirmațiile oficiale.

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/37°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

25°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

30°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/34°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°