A murit un copil, nu căzut din pătuţ, nu de foame, nu pentru că medicii au greşit..., ci sfâşiat de un „comunitar”. Vuiesc toate televiziunele, mănâncă o pâine ziariştii din toată ţara, se aminteşte, pe ici-pe colo, şi de cât vaccin s-a injectat în spitalele din ţară, pentru a feri de rabie alţi pacienţi care au avut infinit mai mult noroc. Poate se va schimba şi legislativ ceva, poate ne dezmorţim şi avem reacţie, ca o dovadă că încă nu suntem un popor anesteziat, însă şi acest val, mai devreme sau mai târziu, va trece. Nu trece, în schimb, teama tuturor celor din „Cartierul 600”, spre exemplu, care nu-şi pot cumpăra nici pâinea de la colţul blocului şi care, dacă au un program de lucru „ca nelumea” şi nu vor să sfârşească în colţii maidanezilor, scot bani de unde au, de unde n-au, şi solicită un taxi. Nu trece nici spaima zecilor de asistente care pleacă de la spitalul slătinean din tura de noapte sau tocmai intră în schimb şi „se salută” cu aceiaşi câini fără stăpân chiar în curtea unităţii sau pe strada Cornişei. Şi ca cele două zone menţionate sunt câte altele în oraşul municipiu de judeţ.

De prea multe ori, în discuţii cu oameni care au sau au avut şi ceva putere de decizie, mi s-a reproşat că aspectele de care mă leg sunt amănunte. E simplu amănunt că parcul care face legătura între zona esplanadă şi oraşul vechi nu e accesibil, dinspre magazinul Oltul, părinţilor care-şi plimbă copiii în cărucior decât dacă efectiv coboară scările cu „bagajul” în braţe, tot amănunt este că vara o mai scoţi cumva la capăt, la o terasă, dar tot rămâne o problemă lipsa toaletelor publice, din aceeaşi categorie face parte şi lipsa, încă, a unei grădini zoologice, de mai bine de şase ani, dar nu-i nimic, până una-alta copiii cresc şi oricum vor vedea cu alţi ochi realizările...

Poate greşesc şi nu văd pădurea de copaci, însă, asta e, mă deranjează că