În fiecare seară, mă aşteaptă acasă două fetiţe. Cea mare are şase ani. Cea mică are aproape patru. La fel ca şi Ionuţ, băieţelul sfâşiat de câini. Această dramă paralizează complet raţiunea. De două zile îmi privesc fetiţele, iar mintea mea este copleşită de poza lui Ionuţ şi figurile devastate de durere ale părinţilor săi. Imaginea trupului plăpând, hăcuit de zeci şi sute de muşcături a provocat un gol uriaş nu doar în sufletul milioanelor de părinţi şi bunici pentru care copiii sunt bunul cel mai de preţ. Această imagine zguduie conştiinţa unei întregi naţiuni şi nu lasă în urma sa decât mânie. Moartea violentă şi absurdă a unui copilaş de doar 4 ani ne dezvăluie falimentului unui sistem care parcă a rupt orice legătură cu oamenii. Problema câinilor maidanezi este la fel de veche precum sistemul democratic românesc. Criza prelungită a democraţiei noastre poate fi rezumată în termeni foarte simpli. Sistemul politic democratic instaurat treptat după 1989 nu reuşeşte să îndeplinească două condiţii esenţiale: conectarea permanentă la agenda cetăţenilor şi îndeplinirea interesului public prin politici, legi şi decizii executive. Imaginea senină a lui Ionuţ din pozele pe care le vedem la televizor, suprapusă peste imaginea de coşmar descrisă de medicul legist care a efectuat autopsia trupului desfigurat de câini ne oferă un simbol al falimentului sistemului politic incapabil să rezolve o problemă… de viaţă şi de moarte. Nici societatea nu a reacţionat până acum aşa cum ar fi fost normal. Ne-am complăcut cu toţii într-o stare de nepăsare totală, unii falşi iubitori de animale, complici ai perpetuării prezenţei câinilor pe străzi, alţii amorţiţi de neîncrederea că cineva poate rezolva problema, lipsiţi de orice energie socială pentru a pune presiune asupra politicienilor şi a schimba lucrurile atunci când cei care ne conduc îşi uită menirea. Sper din tot sufletul ca i