Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta şi Dragnea îi înfruntă pe primarii revoltaţi

Publicat in Adevarul, joi 5 septembrie 2013 ·

Premierul Victor Ponta şi vicepremierul Liviu Dragnea sunt aşteptaţi astăzi la o întâlnire a primarilor, pentru a discuta, printre altele, despre problemele legate de starea de incompatibilitate în care se regăsesc mai mulţi aleşi locali.

„La ora 17.00 am o întâlnire cu Asociaţia Comunelor la care e aşteptat şi primul-minstru când vine de la Călăraşi. Asociaţia Comunelor a făcut un protest, am avut discuţii cu ei, azi luăm toate revendicările lor şi încercăm să găsim o rezolvare“, a anunţat Dragnea. Întâlnirea nu se regăseşte în programul oficial al premierului Victor Ponta.

În urmă cu două săptămâni, 2.800 de aleşi locali, în cea mai mare parte de la PSD şi PNL, au realizat un rechizitoriu dur împotriva actualei guvernări, concluzia fiind că, după 15 luni de putere, „deziluzia este generală“. Principala nemulţumire pe care a punctat-o Asociaţia Comunelor din România (AcoR) este legată de starea de incompatibilitate în care se regăsesc aproximativ 1.200 de primari, majoritatea de la USL.

„Cerem eliminarea din legislaţie ale unor situaţii de incompatibilitate pentru aleşii locali, cu precădere pentru primari, actualele reglementări sunt depăşite din punctul de vedere al evoluţiei societăţii, determinând o situaţie fără precedent în România şi chiar în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte numărul primarilor constataţi a fi în stare de incompatibilitate“, se arată în documentul ACOR. Plângerea a fost trimisă special premierului Victor Ponta şi ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, care au girat acţiunea inspectorilor ANI.

Printre nemulţumirile aleşilor locali se numără lipsa de fonduri pentru investiţi, problema asigurării locuinţelor în cazul unor calamităţi, decalajul dintre comune şi oraşe, dar şi asigurarea unei remuneraţii corespunzătoare pentru aceştia. Premierul Victor Ponta i-a anunţat pe primarii USL, care au ameninţat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan: Avem, trebuie să recunoaştem, o criză bugetară şi cu cât luăm măsuri mai repede pentru a rezolva această criză, cu atât evităm o posibilă criză economică / Trebuie să reducem cheltuielile ineficiente, pentru a nu mai risipi banii

News.ro acum 21 minute
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că suntem într-o situaţie în care avem, trebuie să recunoaştem, o criză bugetară şi cu cât luăm măsuri mai repede pentru a rezolva această criză bugetară, cu atât evităm o posibilă criză econ

Primarul din Sinaia, arestat preventiv! Decizie definitivă

Ziua Constanta acum o ora
Curtea de Apel București a respins, miercuri, 21 mai 2025, ca nefondată, contestația depusă de primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea. Astfel, s-a dispus arestarea preventivă a acestuia, pe motiv că a încălcat interdicțiile pe care le avea în cadrul m

Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, întâlnire informală la Bucureşti cu preşedintele ales, Nicuşor Dan, înaintea vizitei la Timişoara

News.ro acum 58 minute
Preşedinta Parlamentului European se va întâlni, miercuri seară, la Bucureşti, cu preşedintele ales Nicuşor Dan, înainte de a merge la Timişoara, unde urmează să primească Premiul Timişoara pentru Valori Europene. Metsola a fost invitată la Timişoar

VIDEO Ilie Bolojan, la întrebarea HotNews: „Consider că sumele care sunt alocate partidelor politice pot fi reduse în perioada următoare, dar mai ales reglementate”

HotNews acum o ora
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost întrebat de reporterul HotNews despre subvențiile încasate de partide de la bugetul de stat și dacă se gândește să ceară Parlamentului limitarea banilor cheltuiți ca publicitate electorală, mi

Alegeri Prezidențiale 2025 CCR a respins o sesizare privind refuzul Meta de a pune în executare deciziile BEC

Ziua Constanta acum o ora
Curtea Constituțională a respins, miercuri, o sesizare privind refuzul Meta de a pune în executare deciziile Biroului Electoral Central. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins sesizarea formulată de domnul

Ordinul pentru furtul tezaurului dacic din muzeul Drents „a venit din România” / Ce spun sursele citate de o investigație a postului RTL din Olanda

HotNews acum 7 ore
Ordinul pentru furtul coifului de la Cotofenesti din muzeul olandez Drents a venit din lumea interlopă românească, susține o investigație a postului RTL Nieuws. Clientul a dorit sp folosească valorosul coif de aur și brățările ca material de negocie

Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Președintele ales Nicușor Dan i-a scris miercuri președintelui american Donald Trump, pe rețeaua X, un mesaj în care i-a mulțumit pentru „angajamentul față de relația dintre România și Statele Unite”, precum și pentru numirea noului ambasador al SUA

Vaccinarea gratuită împotriva HPV, extinsă până la vârsta de 26 de ani. Legea a fost aprobată de Parlament

HotNews acum 2 ore
Vaccinarea gratuită împotriva HPV urmează să fie extinsă până la vârsta de 26 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Un proiect de lege în acest sens, inițiat de doi parlamentari PNL, a fost aprobat miercuri de Camera Deputaților, în cali

Ilie Bolojan a comentat reacțiile susținătorilor lui George Simion: Nu e recomandat să îţi tai paşaportul, că trebuie să ţi-l refaci

Mediafax acum 29 minute
Întrebat despre faptul că mai mulţi simpatizanţi şi membri AUR au publicat pe reţelele de socializare, în urma alegerilor, clipuri video în care îşi tăiau actele de identitate, Bolojan a declarat: „nu cred că e recomandat să îţi tai paşaportul, că t

VIDEO Condițiile lui Ilie Bolojan pentru a accepta postul de premier. Răspunsul președintelui interimar la întrebarea HotNews

HotNews acum o ora
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat miercuri, într-o conferință de presă, răspunzând la întrebarea reporterului HotNews, că „pentru a fi un premier eficient ai nevoie de o majoritate parlamentară, ai nevoie de autoritate, ai

Vremea

București
acum

25°
mie.

10°/25°
joi

11°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

23°
mie.

9°/24°
joi

12°/25°
vin.

12°/25°
sâm.

13°/16°
Constanta
acum

19°
mie.

12°/19°
joi

12°/19°
vin.

14°/18°
sâm.

16°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

7°/21°
joi

9°/21°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/14°
Timisoara
acum

19°
mie.

12°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

9°/14°