Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cioacă rupe tăcerea încă o dată! I-a scris din puşcărie şi lui Vadim: "Am fost condamnat în urma unei «mascarade»"

Publicat in Ziarul Ring, joi 5 septembrie 2013 ·

După publicarea mesajului disperat adresat de Cioacă, recent, din puşcărie, ziarului "ring", avem, în sfârşit, permisiunea să publicăm şi cea de-a doua scrisoare trimisă de fostul poliţist, tot din închisoare, evident, unui important om politic din România.

Încă din primele rânduri ale scrisorii sale, Cristian Cioacă îi cere europarlamentarului Corneliu Vadim Tudor sprijin spunând: "Stimate domnule europarlamentar Corneliu Vadim Tudor, subsemnatul Cioacă Constantin Cristian mă adresez dumneavoastră, rugându-vă ca, în calitatea pe care o aveţi, să mă sprijiniţi pentru a putea beneficia de o judecată corectă, legală, nepărtinitoare a cauzei în care am fost implicat". Avem permisiunea atât a expeditorului, cât şi a destinatarului de a publica acest al doilea strigăt de ajutor trimis din puşcărie de ex-poliţistul acuzat că şi-a omorât soţia, pe celebra Elodia Ghinescu, dispărută de şase ani... fără urmă.

Consideră că a devenit brusc pericol public... din senin

Cristian Cioacă îi spune europarlamentarului că nu cunoaşte care sunt "motivele şi implicaţiile" care au determinat arestarea, judecarea şi condamnarea sa, dar, în continuarea scrisorii sale, arată următoarele: "Am făcut obiectul unei urmăriri penale desfăşurate de organele judiciare cu nerespectarea drepturilor mele legale. Am fost arestat preventiv după o perioadă de peste cinci ani de la începerea urmăririi penale, devenind brusc un pericol concret pentru ordinea publică, fără însă a se justifica niciodată în ce mod aceasta se aplică concret în cazul meu. Am fost condamnat la 22 de ani închisoare în urma unei «mascarade» de cercetări judecătoreşti care a durat trei termene, fiindu-mi respinse toate probele solicitate în apărare nemotivat, printr-o singură frază".

Solicită sprijin pentru a avea parte de un proces corect

Ca şi în scrisoa

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump a refuzat provocarea lui Harris privind o dezbatere la CNN

News.ro acum 4 ore
Donald Trump a refuzat sâmbătă o nouă dezbatere cu vicepreşedintele Kamala Harris înainte de alegerile prezidenţiale din Statele Unite, la câteva ore după ce echipa de campanie a candidatei democrate a declarat că aceasta a acceptat o confruntare cu

Franţa are un nou guvern, după săptămâni de tergiversări. Cine face parte din cabinetul lui Michel Barnier

HotNews acum 4 ore
Noul guvern francez condus de premierul Michel Barnier a fost anunţat în cele din urmă sâmbătă seară, după săptămâni de tergiversări, cu un executiv format din 39 de miniştri a cărui primă sarcină va fi să adopte bugetul, scriu AFP și Agerpres. Jean

„Nu participăm la astfel de summituri”. Rusia anunță că nu va lua parte la cea de-a doua conferință de pace privind Ucraina

HotNews acum 5 ore
Rusia a anunţat sâmbătă că nu va participa la cel de-al doilea summit privind pacea în Ucraina, prevăzut de Kiev în luna noiembrie, după o primă conferință de pace desfășurată în iunie în Elveţia, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmând c

Rusia pregătește atacuri împotriva instalațiilor nucleare ucrainene înainte de sosirea iernii, avertizează Kievul

Ziare.com acum 5 ore
Moscova se pregăteşte să efectueze lovituri asupra instalaţiilor nucleare ucrainene înainte de sosirea iernii, a declarat ministrul de Externe al Ucrainei Andrii Sibiha, sâmbătă 21 septembrie. "Conform serviciilor de informaţii ucrainene, Kremlinul

VIDEO Un bărbat a distrus o sculptură Ai Weiwei la deschiderea unei expoziţii de artă în Italia

HotNews acum 7 ore
Un bărbat a distrus o sculptură a artistului şi activistului chinez Ai Weiwei, vineri, în timpul deschiderii expoziţiei sale la Palazzo Fava din oraşul italian Bologna, a declarat un purtător de cuvânt al expoziţiei, potrivit Reuters și News.ro. Ima

Handbal feminin: CSM Bucureşti, victorie în deplasare cu Podravka Koprivnica, în grupa A a Ligii Campionilor

News.ro acum 7 ore
Campioana CSM Bucureşti a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia croată Podravka, scor 29-28 (14-10), în etapa a III-a din grupa A a Ligii Campionilor. Duelul pentru titlul de golgeter all-time al competiţiei continuă de la distanţă, între Jovanka R

Galaţi. Peste 3.600 de familii, afectate de inundaţii, au primit ajutorul financiar oferit de Guvern

Mediafax acum 9 ore
Peste 3.600 de familii afectate de inundaţii au primit ajutorul financiar oferit de Guvern. Este vorba despre familii din judeţul Galaţi. Statul a oferit câte 10.000 de lei pentru fiecare familie.

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Bătaie în spital, între două familii din Pantelimon - Între bătaia din stradă, în Pantelimon, şi scandalul din spital au trecut 40 de minute/ Care sunt cauzele conflictului

News.ro acum 7 ore
Poliţia Ilfov a identificat, imediat după bătaia în stradă care a avut loc, sâmbătă, în localitatea Pantelimon, trei persoane implicate în scandal. După 40 de minute, o parte dintre cei implicaţi au luat cu asalt Unitatea de Primiri Urgenţe a Spital

Ciolacu, despre proiectul PNL pentru candidatura lui Iohannis la parlamentare: Nu e nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte să candideze

Libertatea acum 13 ore
Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă, în privinţa proiectului iniţiat de PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare, că nu crede că Iohannis ar avea nevoie de legislaţie suplimentară c

Vremea

București
acum

17°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/29°
Iasi
acum

14°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

16°
dum.

16°/22°
lun.

18°/24°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

14°/24°
Timisoara
acum

dum.

9°/25°
lun.

13°/27°
mar.

14°/27°
mie.

17°/21°