Aproximativ 200 de persoane, în majoritate tineri, s-au adunat joi seară, pentru a cincea zi la rând, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, pentru a protesta faţă de proiectul minier de la Roşia Montană.
UPDATE 23:30 - Protestatarii din Capitală au blocat, din nou, bulevardul Regina Elisabeta
Sute de persoane care protestează în Bucureşti joi seară, pentru a cincea zi la rând, faţă de proiectul minier de la Roşia Montană, au ocupat, din nou, bulevardul Regina Elisabeta, traficul pe acesta fiind blocat în ambele sensuri.
La fel ca în ziua precedentă, în jurul orei 23.00, protestatarii au ocolit cordoanele de jandarmi şi s-au deplasat pe bulevardul Regina Elisabeta, blocând circulaţia rutieră. În aceste condiţii, traficul în zonă a fost deviat.
21:00 - Protestul din Capitală faţă de proiectul minier de la Roşia Montană, ajuns la a cincea zi
Aproximativ 200 de persoane, în majoritate tineri, s-au adunat joi seară, pentru a cincea zi la rând, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, pentru a protesta faţă de proiectul minier de la Roşia Montană.
Protestatarii au ocupat zona fântânii de la Universitate şi sunt flancaţi de cordoane de jandarmi.
Ei scandează "Fără referendum!" şi "Uniţi, salvăm Roşia Montană!" şi agită pancarte cu mesaje printre care "Popor de oi, ieşiţi din casă, vă mănâncă lupii", "Salvaţi-vă!" şi "Salvaţi Roşia Montană!".
Miercuri seară, protestatarii s-au strâns tot la fântâna de la Universitate, de unde, ocolind forţele de ordine, s-au deplasat pe bulevardul Regina Elisabeta şi au blocat temporar circulaţia pe ambele sensuri.
Protestatarii vor retragerea proiectului de lege ce reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, anularea contractului cu Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), interzicerea exploatărilor cu cianuri în România şi introducerea zonei Roşia Montană în pat