Circa două treimi din vânzări sunt generate de segmentul rezidenţial, în principal de renovări
Programul de reabilitare energetică a clădirilor nu are un impact semnificativ asupra vânzărilor producătorilor
Saint Gobain Glass România: Piaţa ar putea creşte cu 2-3% în acest an
Piaţa de sticlă din România va ajunge anul acesta la un volum de peste 16 milioane de metri pătraţi de sticlă, cele mai multe vânzări fiind generate de lucrările de renovare din segmentul rezidenţial, în condiţiile în care segmentele comerciale nu oferă proiecte noi.
Potrivit reprezentanţilor producătorului de sticlă Saint Gobain Glass România, circa două treimi din vânzări sunt generate de segmentul rezidenţial, în timp ce segmentele non-rezidenţiale generează o treime din vânzările pieţei. "Anul trecut, volumul pieţei de vânzări din România a fost de aproape 16 milioane de metri pătraţi. În cazul Saint Gobain România, circa două treimi din producţie a mers către lucrările din segmentul rezidenţial, iar o treime către toate celelalte segmente non-rezidenţiale. Pentru acest an anticipăm o creştere de aproximativ 2-3%, faţă de anul trecut. Este o creştere mică, dar avansul este peste creşterea PIB al României", a declarat Jerome Lionet, directorul general al Saint Gobain Glass (SGG) România.
Potrivit acestuia, în segmentul rezidenţial cele mai mari cereri au fost generate de lucrările de renovare. Întrebat dacă programul de reabilitare termică a clădirilor din România a generat vânzări mai mari de sticlă pe piaţă, acesta a spus că impactul a fost sub aşteptări."Programul naţional de reabilitare energetică a clădirilor nu a avut impactul aşteptat în vânzări. Nu a avut un impact semnificativ în vânzările noastre. Cu toate acestea, programul în sine a jucat un rol important în a promova ideea de eficienţă energetică, iar instalarea de ferestre eficiente termic fac