“Mniculaie a lui Ion a lui Iacob din Fundătura din Lăpuşul Românesc”, zis şi cântăreţul din stele sau, pe scurt, după numele ce-l poartă în acte, Nicolae Piţiş, va urca sâmbătă, 7 septembrie, pe scena Festivalului Usturoiului în Ţinutul Contelui Dracula. Seara registrul se schimbă şi se încing platanele!
Însoţit de Maria Casandra Hausi, cunoscut rapsod popular din Maramureş, Nicolae Piţiş va da viaţă, pe scena Festivalului Usturoiului, doinei care i-a adus în 2012 titlul de ”Tezaur Uman Viu”, proiect iniţiat de Ministerul Culturii şi UNESCO, incluzându-l astfel în galeria celor mai mari valori culturale din lume, în patrimoniul imaterial al omenirii. La cei 80 de ani ai săi, Nicolae Piţiş este considerat ultimul „păstrator al doinei maramureşene”, iar faima şi-a câştigat-o la începutul anilor 70, când comuniştii l-au chemat la Bucureşti să cânte în filmul „Pintea haiducul”, în regia lui Mircea Moldovan. Filmul i-a schimbat viata lui Moş Nicolae. Din acel moment, a străbătut lumea întreagă cu traista lui moroşenească şi cu fluierul dar, de fiecare dată, Moş Nicolae s-a întors la cele 50 de hectare de pământ şi la oile lui. Iar acum vine împreună cu un alt rapsod maramureşean de marcă, Maria Casandra Hausi, să ducă povestea doinei mai departe la Festivalul Usturoiului în Ţinutul Contelui Dracula.
Programul artistic al zilei de sâmbătă la Festivalul Usturoiului va fi întregit de o serie de momente speciale susţinute de cunoscuţi interpreţi de muzică populară tradiţională, atât din Bistriţa-Năsăud, cât şi din judeţul Cluj. Ceteraşii din Sângeorz-Băi, cunoscutele horitoare cu noduri de pe Valea Ţibleşului, Lenuţa Purja şi mama ei, Teodora, într-un duet cum nu se poate vedea pe orice scenă, faimosul taragotist al Văii Bârgăului, Dumitru Ciupa, cărora li se alătură invitaţi speciali din cadrul Asociaţiei Produs de Cluj, respectiv Ana Ilca Mureşan şi Silvia C