Datorii de 50 de milioane de lei pentru lucrările executate de constructorii noii piste de la aerogara clujeană. La acestea se adaugă sume suplimentare pentru lucrările de regularizare a apelor curgătoare din zonă. Cu acestea l-a aşteptat liderul judeţului pe preşedintele său de partid.
Noua pistă de aterizare/decolare de 2100 de metri, va fi însă gata în octombrie, chiar dacă autorităţile de la centru vor ajuta sau nu acest obiectiv major pentru Transilvania, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu. Aflat în vizită la Cluj, Crin Antonescu, preşedintele PNL, nu doar că i-a promis fonduri pentru pista din Cluj la rectificare bugetară şi includerea obiectivului (etapa a II-a de la 2.100 de metri la 3.500 de metri) în bugetul pe 2014 ci şi susţinere pentru un mandat la şefia organizaţiei clujene a partidului.
Ioan Bene, omul de afaceri care controlează Societatea de Construcţii Napoca, liderul consoţiului ce realizează noua pistă, a declarat, ieri, pentru ZIUA de CLUJ că datoria CJ Cluj pentru lucrările deja executate este de 50 de milioane de lei. Potrivit lui Bene, până în prezent, judeţul a achitat societăţii peste 104 milioane de lei. Lucrările sunt la peste 95% şi societatea Napoca va respectat termenul convenit cu CJ Cluj pentru terminarea lucrărilor la pista noua, etapa I, de 2.100 de metri, adică luna octombrie, indiferent dacă va fi plătită la timp sau nu, având în vedere că este o lucrare foarte importantă, de portofoliu, după cum a ţinut Bene să sublinieze. Reprezentantul Societăţii de Construcţii Napoca a mai precizat că şi lucrările de instalare a echipamentelor de semnalizare, aflate în sarcina Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA), sunt de asemenea în grafic.
Aceeaşi promisiune a făcut-o şi preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, ieri, în prezenţa şefului PNL şi preşedinte al Senatului Românie