Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lupii

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 6 septembrie 2013 ·

Adulmecă aerul din jurul lor şi sunt tot timpul atenţi să nu cumva să mişte cineva surprinzător lângă şi să fie nevoiţi să se apere. Sunt zi de zi în reevaluare şi în pregătire pentru mişcările pe care trebuie să le facă – sondează aici, sondează acolo, îşi calculează fiecare mişcare.

Sunt în tensiune. Sunt în priză pentru că vin dintr-o lume crudă. Văd cum lângă ei cad unii de foarte sus. Se simt singuri. Câteodată sunt chiar pentru câteva clipe, văzând statui de business distruse în jur, înfricoşaţi că ar putea şi ei să cadă.

Au construit şi când se uită în spate, aproape că ameţesc privind în jos de la ce nivel au plecat. Poate că unii sunt un soi de marionete crescute de oameni din structuri oficiale care ştiau butoanele şi pârghiile de creştere, dar marionete abile, cu ochii-n patru, călite. Nesiguranţa i-a creat şi le-a dat instincte de vânătoare cum nu vezi la managerii din corporaţiile secolului XXI. Iar cei care au depăşit criza sunt şi mai duri.

Nenorocirea este că, aflaţi la vânătoare permanentă, aproape că îşi pun în pericol construcţiile pe care le-au realizat. Construcţia i-a lăsat fără respiraţie, le-a consumat oxigenul pentru a se aşeza relaxat în poziţia pe care au dobândit-o. Poate cu ilegalităţi, dar sigur cu efort şi determinare.

Douăzeci de ani de luptă, douăzeci de ani de reaşezare în fiecare zi şi ajustare a poziţiilor l-au făcut pe fiecare să se retragă în sălaşul lui şi să privească cu mare suspiciune orice deschidere. Au acţionat în subteran, au preferat discreţia. Însă după cinci ani de criză, uzura aproape că îi face să-şi piardă încrederea în ei, cea care i-a condus pe culmi.

Realizează pe zi ce trece că trebuie să se uite în jur şi să iasă la suprafaţă. Au nevoie de susţinere, ei, care au preferat tot timpul să fie în spate.

Pentru probleme care într-un mediu aşezat de business se pun pe masă în

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 21 minute
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum o ora
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 4 ore
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Doliu la Farul Constanța A murit fostul fotbalist Dumitru Tănase

Ziua Constanta acum 2 ore
După decesul, la numai 62 de ani, al lui Vasile Mănăilă, fost fotbalist și antrenor, Farul Constanța este din nou îndoliat, după ce s-a stins din viață fostul jucător farist Dumitru Tănase. Farul Constanța anunță cu tristețe trecerea în neființă a f

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 50 minute
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum 4 ore
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Sindicaliştii din Sănătate şi Educaţie protestează la Palatul Parlamentului faţă de măsurile fiscale anunţate de Guvern

Mediafax acum o ora
Zeci de autocare cu sindicaliști din toate colțurile țării au ajuns la București pentru protestul anunțat la palatul Parlamentului-Intrarea Izvor de mai multe federații sindicale. Sunt angajați din mai multe domenii de activitate, în special din Săn

UPDATE - Parlamentul se reuneşte pentru angajarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului /Opoziţia are 3 zile pentru a depune moţiune de cenzură / Şedinţă de Guvern pentru forma finală/ Proteste la Parlament

News.ro acum 33 minute
Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului se reuneşte, luni, de la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pregătite pentru reducerea deficitului. Potrivit Constituţiei, Opoziţia are la dispoziţie

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/39°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

33°
lun.

19°/33°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°