TIMIȘOARA. La Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul Județean din Timişoara a ajuns un consilier local împreună cu tatăl său, care a şi decedat. Acesta s-a arătat nemulțumit, și a spus asta în timpul unei ședințe a Consiliului Local. Bogdan Herzog de la PNŢCD s-a plâns de faptul că a stat mult timp la spital fără a primi atenție din partea doctorilor.
Am stat 10 ore cu tatăl meu la Spitalul Judeţean, care a şi decedat, fără ca nimeni să ne întrebe nimic. Acelaşi lucru s-a întâmplat cu un coleg de muncă, a stat 8 ore la urgenţă fără să fie întrebat nimic. Știu că nu ţine de competenţa Primăriei, dar e o problemă importantă pentru populaţia oraşului, a spus consilierul local Bogdan Herzog, în plenul Consiliului Local, care a avut loc marți la Primăria Timișoara.
Reprezentanții unității sanitare din oraș spun că acestea sunt acuzații la adresa medicilor de acolo, care chiar își fac datoria.
Pacientul a fost preluat imediat de colegii medici de la UPU, i s-au făcut investigațiile, analizele, iar pentru că era un caz care ținea de Spitalul de Boli Infecțioase a fost transferat acolo. Acuzația domnului consilier este nefondată, aș prefera să îi sprijine pe medici nu să îi acuze, a spus Iulius Jugănaru, managerul Spitalului Județean din Timișoara. La Spitalul Județean, la Unitatea de Primire a Urgențelor ajung săptămânal sute de bolnavi grav.
Urgențele sunt atent selecționate de medicii de acolo, sunt convins că nu sunt lăsați oamenii în stare gravă să aștepte mult. Dacă persoana a venit pe picioarele ei, nu e o urgență gravă. Este posibil să apară desincronizări, însă nu cred că sunt mari. Eu îi înțeleg pe cei care vin și așteaptă, că nici mie nu mi-ar conveni, ca bolnav să aștept, însă la Urgențe așa se întâmplă chiar și în marile spitale din Marea Britanie. Dar oricum urgențe le Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul Județean