Ministerul Transporturilor a anunţat, joi, că dezaprobă intenţia sindicatelor de la metrou de a intra în grevă generală, dar a cerut administratorului reţelei de metrou, Metrorex, soluţii de rezolvare imediată a revendicărilor angajaţilor.
"Ministerul Transporturilor, în calitatea sa de acţionar majoritar, a cerut noii conduceri a Metrorex prezentarea unor soluţii de rezolvare imediată a revendicărilor înaintate de către USLM (Unitatea Sindicatul Liber Metrou, n.r.) şi speră într-o rezolvare cât mai rapidă a situaţiei create", arată instituţia, într-un comunicat.
Potrivit sursei citate, secretarul de stat coordonator al relaţiei cu partenerii sociali, Nicu Buică, a discutat miercuri cu preşedintele USLM, Ion Rădoi, despre problemele privind încheierea noului contract colectiv de muncă la Metrorex, întâlniri între sindicat/administraţie şi conducerea ministerului urmând să aibă loc şi în perioada următoare.
Ministerul arată, de asemenea, că dezaprobă intenţia USLM de a continua conflictul de muncă ce poate duce la grevă generală.
Sindicaliştii din transporturi şi servicii publice, membri ai Federaţiei "ATU - România", vor picheta joi sediul Guvernului, iar în 30 septembrie vor intra în grevă generală, urmând să fie oprită activitatea la metrou şi RATB, a anunţat, miercuri, liderul sindical Ion Rădoi.
Protestul de la sediul Guvernului va avea loc între orele 12.00 şi 14.30, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Transporturi, Transloc şi Servicii Publice "ATU - România", Ion Rădoi.
Tot joi vor fi pichete de protest ale sindicaliştilor în Satu Mare, Brăila, Craiova, Sighişoara, Ploieşti, Târgu Jiu, Craiova, Iaşi, Focşani şi Cluj, la sediile prefecturilor.
Protestele vor continua în 18 septembrie cu un miting şi un marş organizate de federaţie, inclusiv de sindicatele Metrorex şi RATB.
În 17 septembrie va