Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentarii botoşăneni susţin măsuri radicale în cazul câinilor maidanezi

Publicat in BTOnline, joi 5 septembrie 2013 ·

News Parlamentarii botoşăneni susţin că trebuie luată o măsură radicală care să ducă la eradicarea maidanezilor. Ei consideră că nu ar mai trebui ţinut cont atât de mult de punctul de vedere al asociaţiilor pentru protecţia animalelor şi trebuie trecut la eutanasierea maidanezilor.

„Legea trebuie îmbunătăţită. Un eveniment nefericit cu a fost cel de la Bucureşti demonstrează că amendamentele la lege trebuiau să treacă şi acum era o altă situaţie. Viaţa unui om este mai importantă ca orice iar lucrul acesta trebuie să îl înţeleagă şi asociaţiile care apără animalele. Şi eu sunt un iubitor de animale dar nu putem merge aşa la nesfârşit. Trebuie luată o măsură. Totul e până la viaţa unui om. Legea trebuie modificată.Când s-a discutat legea în Senat, asociaţiile acestea au făcut o presiune ceva de speriat. Erau pline balcoanele la Senat. Până la urmă s-a aprobat că pot fi eutanasiaţi doar câinii bolnavi. Aceste aşa-zise asociaţii pentru protecţia animalelor trebuie să înţeleagă că viaţa este mai importantă ca orice şi să-şi asume responsabilitate”, ne-a declarat senatorul Doina Federovici.

Şi deputatul Verginel Gireadă este pentru adoptarea unei soluţii radicale. El consideră că amenajarea de padocuri, de mari dimensiuni, nu reprezintă o soluţie şi că acei bani ar trebui cheltuiţi mult mai util. „Eu am spus de mai mult timp că nu se vor lua măsuri până nu se întâmplă o tragedie. Din păcate s-a întâmplat. Chiar dacă vor ţipa ONG-urile, trebuie luate măsuri radicale. Nu putem fi ţară de câini. Sunt suflete şi alea dar cine nu îi revendică, nu îi ţină în curţi.. asta este. Sunt pentru eutanasierea lor. Sunt alte state care au luat măsura asta de mai mulţi ani. Trebuie să fim mai radicali. Poate banii pe care îi cheltuim pe padocuri ar trebui să meargă la spitale, în pensii sociale, blocuri pentru tineri. Putem face foarte multe lucruri cu milioanele

Articolul in BTOnline >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Le Figaro: Sfârșitul lamentabil al mandatului lui Klaus Iohannis

Adevarul acum 40 minute
Publicația franceză de prestigiu, Le Figaro, a scris în ultimul său articol cu privire la România, despre mandatul prelungit al președintelui Iohannis, pe care publicația îl vede drept responsabil pentru criza politică.

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 2 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum 2 ore
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Sonda solară Parker a NASA a finalizat cu succes cea mai apropiată survolare a unui obiect realizat de om

News.ro acum 53 minute
Sonda solară Parker a NASA este în siguranţă şi funcţionează normal, după ce a fost cel mai aproape de Soare, a declarat agenţia spaţială. Nava spaţială a trecut la doar 6,1 km (3,8 m mile) de suprafaţa solară în 24 decembrie, zburând în atmosfera e

ChatGPT funcţionează din nou în urma unei pene mondiale de câteva ore. ”ChatGPT este în pană aşa că acum va trebui să-mi folosesc creierul ca în anii '70”

News.ro acum o ora
ChatGPT, instrumentul inteligenţei artificiale generative al întreprinderii OpenAI, s-a aflat în pană la nivel mondial - dar şi software-urile Sora, de creare de video, şi API, un instrument de asistenţă a utilizatorilor - , numeroşi utilizatori au

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 3 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Putin anunţă că Slovacia propune să găzduiască negocieri cu privire la Ucraina. „Noi nu suntem împotrivă”

Ziare.com acum 47 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă că Slovacia a propus să fie o ”platformă” a unor eventuale negocieri de pace în Ucraina, la aproape trei ani de începutul asaltului rus în Ucraina, relatează AFP. Putin consideră această propunere acceptabilă.

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

Mastercard: Vânzările cu amănuntul de sărbători din SUA sunt mai mari decât anul trecut

News.ro acum 2 ore
Cumpărătorii de sărbători din Statele Unite şi-au deschis portofelele în ultimul moment în căutarea unor oferte bune pe platformele online, făcând achiziţii semnificative de îmbrăcăminte, electronice şi bijuterii, în semn că finanţele populaţiei răm

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°