Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sătmarul ar putea fi patrulat de miliţia pensionarilor

Publicat in Gazeta de Nord Vest, joi 5 septembrie 2013 ·

După ultima tentativă eşuată de formare a unor echipe de pensionari menite a supraveghea lucrările edilitare pe raza municipiului Satu Mare, reprezentanţii asociaţiilor de pensionari iau în calcul formarea unor echipe care să patruleze prin municipiul reşedinţă de judeţ. Deşi pare greu de crezut, pensionarii susţin că propunerea îi aparţine managerului general al Poliţiei Locale Satu Mare, Florin Găzdac. Anunţul a fost făcut în cadrul şedinţei Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vâstnice. Din câte se pare, aceste echipe vor avea drept sarcină activităţi de supraveghere în municipiu, în special pe fapte antisociale sau de natură edilitară. În aceste condiţii, vorbim, nici mai mult nici mai puţin, decât de înfiinţarea unei veritabile miliţii populare. Cel puţin acest lucru reiese dacă luăm în considerare DEX-ul, care ne spune că miliţia este o “armată nepermanentă sau de rezervă”. Cu alte cuvinte, miliţia pensionarilor va fi “armata de rezervă” a Poliţiei Locale. Am trăit s-o vedem şi pe asta! Atenţie sătmăreni!

Dacă e să îi credem pe cuvânt pe reprezentanţii asociaţiilor care apără drepturile vârstnicilor din judeţ, managerul general al Poliţiei Locale Satu Mare le-a propus acestora să înfiinţeze o serie de echipe formate din pensionari, care să ia la pas străzile municipiului reşedinţă de judeţ şi să apeleze de urgenţă echipajele Poliţiei Locale pentru a interveni. Mai mult, s-a vorbit chiar şi despre înfiinţarea unei linii speciale de urgenţă, după modelul telefonului verde, prin intermediul căreia pensionarii să poată alerta gratuit Poliţia Locală. De asemenea, având în vedere vârsta înaintată a unor pensionari şi pentru a evita eventualele neplăceri provocate de potenţiale confruntări fizice, s-a vorbit chiar şi despre înfiinţarea unor patrule mixte, formate din pensionari şi poliţişti locali. Dacă reprezentanţii pensio

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 36 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum 17 minute
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Aeroportul din Marsilia a fost închis din cauza unui INCENDIU de vegetație care se extinde rapid

Gandul acum 23 minute
Aeroportul Marsilia Provence a fost închis marți din cauza unui incendiu de vegetație care se extinde rapid în zona de sud a Franței. Incendiul este alimentat de faptul că vântul bate cu până la 70 de kilometri pe oră, iar autoritățile au decis înch

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 51 minute
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 2 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 54 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum o ora
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 4 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

17°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°