Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, joi, că este împotriva eutanasierii masive a câinilor comunitari, această soluţie fiind luată în calcul doar pentru câinii bolnavi şi nu ca metodă generală, în acest caz fiind considerată "barbară".
Potrivit prim-vicepreşedintelui PNL, totodată primar al Sibiului, Klaus Iohannis, eutanasierea masivă a câinilor comunitari este o soluţie "barbară" şi nu trebuie luată în calcul decât pentru câinii bolnavi.
"Nu sunt nicidecum de acord cu eutanasierea masivă a câinilor comunitari. Eutanasierea este o soluţie pentru câinii bolnavi, cu malformaţii, probabil. Cred că ar trebui studiată puţin o modificare de lege, în cazul câinilor agresivi, fiindcă există astfel de exemplare. Se pot identifica şi se pot eutanasia. Dar ca metodă generală, mi se pare de-a dreptul barbară. Dacă vorbim de legistaţie (…) nu ar fi benefică o lege detaliată, fiindcă fiecare localitate are specificul ei", a spus Iohannis, joi, într-o conferinţă de presă.
Prim-vicepreşedintele PNL consideră că problema câinilor comunitari este una care ţine de "curtea primăriilor, nu a Parlamentului, Guvernului, Preşedinţiei sau ONG-urilor".
"Nu este o problemă de Guvern, una centrală. Este o problemă de guvernare locală. Problema este în curtea primăriilor, nu a Parlamentului, a Guvernului, a Preşedinţiei, şi nici a ONG-urilor. ONG-urile au un rol important de sprijin şi noi avem parteneriate de acest fel care ne ajută, dar ele nu rezolvă problema şi nici nu ar fi cinstit să aşteptăm de la ONG-uri să rezolve o problemă de gospodărire locală. Nu cred că toate problemele care sunt de interes public major trebuie rezolvate integral prin inventarea unei noi legi sau unei ordonanţe. Legislaţia poate fi îmbunătăţită, dar problema trebuie rezolvată acolo unde apare, în comunitatea locală", a declaratIohannis.
Potrivit acestuia, în Sib