Un tânăr de 26 de ani, din oraşul Însurăţei, a fost luat la bătaie de doi localnici. Victima şi-a scos certificat medico-legal, iar agresorii s-au ales cu dosar penal.
În ziua de 4 septembrie, lucrători din cadrul Poliţiei oraşului Însurăţei au fost sesizaţi despre încăierare de către Silvia S. (46 de ani), mama celui agresat. Aceasta le-a spus oamenilor legii în noaptea de 23 spre 24 august, fiul ei, Ionuţ S. (26 de ani), a fost agresat de Marius L. (23 de ani) şi Ionuţ L. (17 ani). "Din primele cercetări s-a stabilit că agresiunea s-a produs în urma unui conflict spontan.
În urma loviturilor primite, victima a suferit vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare 7-9 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila. Faţă de cei doi agresori a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
Un tânăr de 26 de ani, din oraşul Însurăţei, a fost luat la bătaie de doi localnici. Victima şi-a scos certificat medico-legal, iar agresorii s-au ales cu dosar penal.
În ziua de 4 septembrie, lucrători din cadrul Poliţiei oraşului Însurăţei au fost sesizaţi despre încăierare de către Silvia S. (46 de ani), mama celui agresat. Aceasta le-a spus oamenilor legii în noaptea de 23 spre 24 august, fiul ei, Ionuţ S. (26 de ani), a fost agresat de Marius L. (23 de ani) şi Ionuţ L. (17 ani). "Din primele cercetări s-a stabilit că agresiunea s-a produs în urma unui conflict spontan.
În urma loviturilor primite, victima a suferit vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare 7-9 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila. Faţă de cei doi agresori a fost întocmit dosar penal pentru comitere