Ion Codru Drăguşanu? Nimeni n-a auzit de el. Cartea lui, singura lui carte, a apărut în 1865 la Sibiu şi, după ediţiile din 1910 şi 1942, datorate lui N. Iorga şi lui Şerban Cioculescu, a mai fost doar o dată pusă în circulaţie, sub îngrijirea lui Romul Munteanu, cu o introducere foarte consistentă. De atunci, din 1956, dacă nu mă înşel, nimic. Aici, unde am mai spicuit de cîteva ori din impresiile scriitorilor noştri despre Bucureşti sau din însemnările de călătorie ale unor oaspeţi de peste hotare, acest autor pe nedrept uitat trebuie să-şi găsească locul: de peste munţi a venit, din părţile Făgăraşului, cînd Ardealul lui era al împăratului Austriei, iar jurnalul său, care se va întinde pe nouă ani, prin Europa întreagă, este o operă literară de mare valoare. Nu numai fiindcă a fost scris într-o vreme în care puţini români văzuseră atîtea ţări străine, ci pentru inteligenţa zîmbitoare, pentru agerul spirit de observaţie, pentru discernămîntul răspicat, pentru cultura clasică lipsită de pedantism. Cine nu-l cunoaşte pe Codru Drăguşanu a pierdut plăcerea de a întîlni un umor original, a cărui obîrşie ţărănească se afirma fără sfială. Crucea de pe mormîntul de la Sibiu, de lîngă Biserica din Groapă, păstrează amintirea unui mare spirit românesc.

DE ACELASI AUTOR De aici şi de acolo Pentru a îndrepta o greşeală Benisch, Magheru ş.a. Demantelarea sistemului de protecţie a monumentelor istorice Povestirea călătoriilor sale a luat forma unor scrisori fictive, sub titlul Peregrinul transilvan. Sosind la Bucureşti, primul oraş mare pe care-l vedea la vîrsta de 21 de ani, scrie:,,Iacă-mă în Babilonul României“, un fel de a-şi mărturisi uimirea faţă de varietatea de limbi, costume şi moravuri care l-au întîmpinat. Priveliştea la care se opreşte drumeţul: „Bucureştii sînt întinşi ca o plăcintă, în distanţă nemăsurată pre ambe malurile Dîmboviţei ale cărei unde dulci