Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campania „Spune DA! Susţine donarea de organe“ ajunge la Craiova

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 6 septembrie 2013 ·

Echipa de 14 voluntari ai Asociaţiei Transplantaţilor din România ajunge şi la Craiova, după o călătorie prin ţară, în Iaşi, Braşov şi Constanţa. Evenimentul va avea loc mâine, în cadrul campaniei „Spune DA! Susţine donarea de organe“, începând cu ora 10.30, în Sala „Nicolae Romanescu“ a Primăriei Craiova. Aici va fi susţinută conferinţa de presă cu tema „Actul donării, transplantul şi starea posttransplant“, unde au fost invitaţi medici, autorităţile locale şi reprezentanţi ai Societăţii Naţionale Române de Cruce Roşie - Filiala Dolj, pentru a pune accent pe importanţa donării de organe şi pentru a clarifica din punct de vedere medical, etic şi legal actul donării.

Între orele 17.30 şi 20.30, voluntari ai Asociaţiei Transplantaţilor din România, care vor putea fi recunoscuţi prin tricourile şi şepcile verzi, şi ai Filialei Dolj a Crucii Roşii vor distribui materiale informative şi vor sta de vorbă cu publicul în Piaţa „Mihai Viteazul“ unde, la lăsarea serii, vor fi lansate baloane cu led în memoria Donatorilor-Îngeri.

Pacienţi şi donatori, aşteptaţi şi ei la întâlniri

Asociaţia Transplantaţilor din România îi pofteşte la ambele evenimente pe pacienţii în program de dializă, înscrişi sau nu pe listele de aşteptare pentru transplant, pe cei înscrişi pe listele de aşteptare pentru orice alt tip de transplant şi pe cei care au beneficiat de un transplant, precum şi pe orice altă persoană interesată de subiect. Totodată, sunt bineveniţi şi donatori sau membri de familie care au semnat pentru recoltarea de organe de la persoane dragi.

Ediţia 2013 a Campaniei „Spune DA! Susţine donarea de organe“ se derulează sub auspiciile Ministerului Sănătăţii. „Această colaborare este dovada importanţei pe care Ministerul Sănătăţii o acordă activităţii de transplant din România ca tratament unic în salvarea vieţii pacienţilor cu insuficienţă funcţi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan la conferința de presă de la Cotroceni - „Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General”

Ziua Constanta acum 33 minute
Nicușor Dan, Președintele României, a declarat astăzi, 14 iulie 2025, în cadrul unei conferințe de presă, că nu este mulțumit de activitatea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), respectiv a Parchetului General. Nicușor Dan, Președintele României,

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 40 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Spitalul ”Agrippa Ionescu”: Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru o ventilaţie eficientă/ Este internat în continuare la ATI

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru asigurarea unei ventilaţii eficiente, a anunţat, luni, Spitalul ”Agrippa Ionescu” din Capitală, unde Iliescu se afl

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 43 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Pistol, CNAIR: Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25% - VIDEO

News.ro acum o ora
Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25%, anunţă Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. Acesta a publicat pe contul de Facebook imagini de pe şantierul lotului 2 (Margina -Holdea) al autostrăzii Lugoj – Dev

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum 54 minute
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°