Pe bunica mea o cheama Mimi, oamenii mari ii spun Michaela (da, cu „c”) sau Tanti Michi. Am avut parte, alaturi de ea, de o copilarie superba la Cluj – un mic paradis, doar al nostru, plin de verdeata, voie buna, oameni cumsecade, jocuri, carti si muzica. Mimi este fiica compozitorului de muzica clasica si bisericeasca Celestin Cherebetiu, strabunicul meu.
Datorita ei muzica, inclusiv cea clasica, nu a fost departe de sufletul meu si urechile mele. Povestirea aceasta ar trebui sa fie despre muzica, dar este in primul rand despre bunica mea – si modul in care ea si iubirea pe care mi-a inspirat-o pentru muzica nu numai ca mi-au imbogatit viata, dar m-au facut sa descopar deplinatatea sensului de a fi om.
Numele Cherebetiu nu spune mai nimic publicului general, dar printre cunoscatori are rezonanta, mai ales pentru scoala muzicala blajeana. Fiind fiica unui mare iubitor si carturar al muzicii, a crescut in sali de concerte si a invatat sa cante la pian de la cea mai frageda varsta.
Fratii ei cantau la violoncel si vioara – in casa lor era un concert continuu, armonie si contrapunct. Pentru ei muzica nu era numai o pasiune, ci o a doua natura. Compozitorul Sigismund Toduta le-a si dedicat una dintre lucrarile sale, pe care a numit-o Concertino per i tre Cherebetiu.
Mimi a incercat, si zic eu ca a reusit, sa ne transmita si noua, nepotilor ei, tot ce inseamna dragostea profunda pentru armonia muzicala. Nu avem cultura ei muzicala si nici talentul ei pentru pian, dar savuram muzica exact asa cum ne-a invatat ea. Nu exista ocazie cu care sa ma viziteze la Bucuresti si sa nu mergem la cel putin un concert simfonic. Sau sa merg eu la Cluj si, atunci, imi face ea surpriza cu concertul ales.
Unul dintre cele mai frumoase cadouri primite vreodata de fratele meu, student la Regie, a fost de la bunicuta noastra, care a
