Pentru a veni în sprijinul clienţilor săi, BRD prelungeşte programul de lucru în peste 60 de agenţii bancare la nivel naţional. Acestea vor lucra cu publicul între orele 9:00-19:00, de luni până vineri, cu două ore mai mult faţă de programul obişnuit de lucru: 9:00-17:00.
Agenţiile care vor funcţiona potrivit noului program de lucru se află în toate judeţele şi în municipiul Bucureşti, fiind selectate în funcţie de volumul operaţiunilor bancare derulate, precum şi de pozitionarea accesibilă faţă de client, în zona centrală a marilor oraşe.
În judetul Neamţ, unitaţile BRD care vor funcţiona potrivit noului program sunt :
• Sucursala Piatra Neamţ, B-dul Republicii nr.18
• Sucursala Roman, B-dul Roman Muşat nr.33 Pentru a veni în sprijinul clienţilor săi, BRD prelungeşte programul de lucru în peste 60 de agenţii bancare la nivel naţional. Acestea vor lucra cu publicul între orele 9:00-19:00, de luni până vineri, cu două ore mai mult faţă de programul obişnuit de lucru: 9:00-17:00.
Agenţiile care vor funcţiona potrivit noului program de lucru se află în toate judeţele şi în municipiul Bucureşti, fiind selectate în funcţie de volumul operaţiunilor bancare derulate, precum şi de pozitionarea accesibilă faţă de client, în zona centrală a marilor oraşe.
În judetul Neamţ, unitaţile BRD care vor funcţiona potrivit noului program sunt :
• Sucursala Piatra Neamţ, B-dul Republicii nr.18
• Sucursala Roman, B-dul Roman Muşat nr.33