La Târgu-Jiu, primăria gestionează bine problema câinilor fără stăpân, crede primarul Florin Cârciumaru. „Autorităţile şi ONG-urile au nevoie de legi şi bani pentru a putea gestiona problema câinilor comunitari”, este de părere conducerea Asociaţiei Proanimals Târgu-Jiu.
Preşedinta Asociaţiei Proanimals Târgu-Jiu, Carmena Şerbănoiu, dezaprobă măsura eutanasierii câinilor comunitari chiar şi în urma organizării unui referendum în acest sens. Aceasta a declarat că autorităţile trebuie să aplice un plan viabil, mai puţin costisitor şi fără masacrarea câinilor. Carmena Şerbănoiu crede că nici în cazul eutanasierii, Gorjul dar şi alte judeţe nu vor scăpa de problema câinilor comunitari. „Soluţia sigură e sterilizarea masivă a câinilor. Trebuie făcută la nivel naţional pentru că e inutil să castrăm noi la Târgu-Jiu sau să-i strângem pentru că mâine vin de la Motru, de la Rovinari şi aşa nu scăpăm de ei niciodată. Şi cei care au câini la curte trebuie să fie obligaţi să-şi sterilizeze câinii sau dacă nu, să plătească o taxă la primărie. Dacă mâine eutanasiaţi sau ucideţi 200 de câini, vă garantez că la nici 24 de ore sunt aduşi alţi câini. Nu veţi avea cum financiar şi fizic să-i eutanasiaţi într-o săptămână pe toţi”, a declarat Carmena Şerbănoiu.
Câinii nu sunt o problemă
Autorităţile locale susţin că, la Târgu-Jiu, câinii vagabonzi nu reprezintă o problemă spre deosebire de alte localităţi. Primarul municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, a declarat la Radio Omega că, în momentul de faţă, autorităţile au nevoie de un cadru legal şi de bani pentru a putea gestiona bine această problemă. „Autorităţile locale nu sunt ajutate de cadrul legislativ ca să putem scăpa de câini. La Târgu-Jiu, noi am încercat ca în limita posibilităţilor financiare şi legii să gestionăm bine această activitate, să menţinem un echilibru. La noi funcţionează un centru de câini