Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, joi, că va propune consilierilor generali ca referendumul privind eutanasierea cânilor fără stăpân să aibă loc în 6 octombrie, până atunci animelele urmând să fie strânse şi duse în adăposturile existente.
Sorin Oprescu a spus că la şedinţa de vineri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti va fi stabilită data organizării referendumului local privind eutanasierea câinilor fără stăpân, o propunere fiind data de 6 octombrie. Până atunci, începând de săptămâna viitoare, 18 maşini cu câte patru oameni, însoţite de Poliţia Locală, vor începe strângerea câinilor vagabonzi, a mai spus edilul-şef al Capitalei.
Câinii adunaţi vor duşi în adăposturile Mihăileşti şi Pallady, iar soarta lor va fi decisă în funcţie de ceea ce va spune populaţia la referendum, a adăugat Oprescu.
CITEŞTE ŞI O parte din câinii aflaţi în adăposturi vor fi EUTANASIAŢI
"Animalele vor fi ţinute în adăpost şapte zile, timp în care ar putea fi adoptate. După acest interval, câinii ar putea fi eutanasiaţi, dacă bucureştenii se vor pronunţa pentru eutanasierea lor", a mai spus primarul general, după întâlnirea cu edilii de sector, reprezentanţii Consiliului Judeţean Ilfov şi liderii de grup din CGMB.
Potrivit articolului 4 al Legii 227/2002 pentru aprobarea OUG 155/2001, "câinii fără stăpân vor fi capturaţi şi transportaţi în adăposturile serviciilor pentru gestionarea câinilor fără stăpân, unde vor fi cazaţi o perioadă de 14 zile".
"În situaţia în care, dupa expirarea termenului de cazare prevăzut la art. 4, câinii nu au fost revendicaţi sau adoptaţi conform anexelor nr. 4 şi 5, aceştia vor fi eutanasiaţi", conform Legii 227/2002.
Legea mai prevede că eutanasierea este "un act de sacrificare prin procedee rapide şi nedureroase" a câinilor.
Propunerea de a fi organizat un referendul local pri