La cei şaptezeci de ani pe care îi împlineşte în acest an, Constantin M. Popa şi-a dovedit, prin textele publicate (cronici, eseuri, pagini autobiografice) coerenţa de viziune şi de stil, perseverenţa în împlinirea proiectelor critice, relevanţa şi naturaleţea ca mărci specifice ale unui stil personal, în care rigoarea şi ceremonialul se armonizează.

Ceremonialul sadovenian, Clasici şi contemporani, Braţul de la Lepanto, Lectica lui Cicero, Hermeneutica lui Adrian Marino, Îngeri provizorii. Eseuri critice – sunt cărţi ce dovedesc deschidere spre valorile majore ale literaturii române, comprehensiune faţă de diverse stiluri şi forme literare, dar şi capacitatea de a surprinde esenţialul din multitudinea de aspecte mai mult sau mai puţin accesorii ale unui text literar. Precizia aserţiunilor, echilibrul frazării şi densitatea expunerii sunt, în aceste cărţi, elemente constitutive. Ştefan Borbely surprinde, de altfel, timbrul acestei voci critice atrase mai ales de raportul inefabil dintre viaţă şi text, de relaţia paradoxală dintre reverberaţiile artei şi reprezentările fenomenalităţii: „Decadent discret, Constantin M. Popa urmăreşte, în bune pagini de observaţii aleatorii, grupate într-o carte totuşi eterogenă, câteva complexe identitare proprii, drapate indirect în haina fastuoasă a literaturii, savurând spectacolul lumii şi al cărţilor din jur, descoperind detalii relevante, formulând judecăţi elegante, dar întotdeauna precise. Imaginea emblematică a existenţei intelectuale din volum redă efigia unui scriitor oarecum retras din lume, prelungit în intimitatea propriei sale biblioteci, în care cărţile vechi se intersectează cu cele noi, oferind revelaţii consistente, de esenţă estetizantă, manieristă”. Nu este deloc întâmplător faptul că, încă de la primul său volum, Replay (1980), interesul autorului se orientează spre valorile literare clasicizate, con