Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oprescu a făcut publice cheltuielile ASPA. Află pe ce s-au cheltuit 18,6 milioane de lei

Publicat in Romania TV, joi 5 septembrie 2013 ·

Primarul general Sorin Oprescu a precizat că bugetul Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor pe 2013 este de 18,6 milioane de lei, din care 170.000 de lei au fost cheltuiţi pentru sterilizarea cânilor în cabinete private, 70.000 de lei pentru hrană, iar 854.000 de lei, pentru construcţia adăpostului de la Mihăileşti.

"Avem un plan şi am prevăzut buget. Însă politicienii pedelişti, care acum ţipă, uită că patru ani de zile au blocat activitatea Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA). Că mi-au respins de şapte ori proiectul cu adăpostul şi nu mi-au dat buget serios pentru funcţionarea ASPA. O confirmă cifrele de buget pe care le-au aprobat, în ciuda solicitărilor noastre. Astfel, bugetul ASPA în 2009 a fost de 2.929.000 lei, în 2010 a fost de 1.726.000 lei, în 2011 a fost de 4.647.000 lei şi în 2012 a fost de 4.288.000 lei. Bugetul ASPA pentru 2013 este de 18,6 milioane de lei", a explicat joi , primarul general.

Potrivit acestuia, până la 31 august au fost cheluiţi 2,8 milioane de lei, astfel: pentru construcţia adăpostului de la Mihăileşti - 854.000 lei, sterilizare în cabinete private - 170.000 de lei, hrana pentru animale, medicamente şi materiale sanitare - 70.000 de lei, salarii - 468.000 de lei (47 de angajaţi pe opt luni), taxe aferente salariilor - 160.000 de lei, utilităţi (curent electric, gaz, apă) - 162.000 de lei, carburanţi auto - 22.000 de lei, reparaţii auto - 4.400 de lei, poştă, telecomunicaţii, internet - aproape 40.000 de lei şi chiria sediului - 20.000 de lei.

Potrivit datelor prezentate de Oprescu, în ultimul an au fost sterilizaţi 6.512 câini, 3.305 în adăposturile ASPA din Mihăileşti şi Pallady şi 3.207 în cabinetele veterinare partenere, în baza HCGMB nr. 16/2010.

Oprescu a mai spus că, din 26 august, Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor a început programul

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum o ora
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 23 minute
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Surse: Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de un sistem de apărare antiaeriană rusesc

Wall-Street.ro acum 3 ore
Avionul Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit în data de 25 decembrie în Kazahstan a fost doborât de un sistem de apărare aeriană al Rusiei, au declarat pentru Reuters patru surse din Azerbaidjan aflate la curent cu ancheta, scrie Agerpres. Un avio

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, odată în judeţul Alba

News.ro acum 15 minute
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, odată în judeţul Alba şi odată în judeţul Sibiu. ”La data

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum 3 ore
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

Un șofer din Argeș a intrat intenționat cu mașina în 6 pietoni. Ce au descoperit polițiștii

Ziare.com acum 2 ore
Un grav accident rutier a avut loc, în judeţul Argeş, în noaptea de miercuri spre joi, 26 decembrie. Un tânăr aflat sub influența alcoolului şi posibil și a substanțelor interzise, aflat la volanul unui maşini, a pierdut controlul asupra direcţiei d

Copil lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa

News.ro acum 2 ore
Un copil în vârstă de 12 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa. Poliţia face cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.

Atac sângeros la Nikopol. Cel puțin opt persoane au fost rănite

Adevarul acum 2 ore
Cel puţin opt persoane au fost rănite într-un atac rusesc asupra oraşului Nikopol din sudul Ucrainei, au raportat joi autoritățile.

Iordania spune că 18.000 de sirieni s-au întors în ţara lor după căderea lui Assad

G4Media acum 2 ore
Aproximativ 18.000 de sirieni au părăsit Iordania pentru a se întoarce în ţara lor de la căderea lui Bashar al-Assad pe 8 decembrie, au anunţat joi autorităţile iordaniene, conform agenției de știri AFP, citată de Agerpres. „Aproximativ 18.000 de si

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/6°
Timisoara
acum

joi

1°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

0°/5°