Începând de ieri, Sindicatul Viitorul Mineritului (SVM) din Roşia Montană pichetează în faţa Prefecturii Judeţului Alba, într-o mişcare autorizată de protest, pentru a arăta ţării întregi că Munţii Apuseni şi judeţul Alba depind de repornirea de urgenţă a mineritului în zonă.
"Am arătat răspicat că vrem minerit chiar în decembrie anul trecut, la referendumul pentru minerit, când localităţile cu tradiţie minieră au votat DA pentru minerit, şi nimeni nu poate contesta acest lucru. E momentul ca membrii parlamentului, reprezentanţii noştri la cârma ţării, să ţină cont de voinţa celor care i-au ales şi să ia decizia repornirii mineritului la Roşia Montană! Orice altă amânare nu este justificată. Trece an după an și noi tot aşteptăm. Nu mai putem aştepta!
SVM va continua acţiunea de protest paşnic până când mesajul minerilor din Apuseni va fi auzit de toată ţara şi de toată lumea. Democraţia ne dă tuturor dreptul să ne spunem opinia şi să protestăm. Dar noi dorim să amintim tuturor că există DREPTUL CONSTITUŢIONAL la MUNCĂ. Nouă ne este încălcat acest drept prin faptul că nu se porneşte mineritul, deşi este mai mult decât evident că oamenii de aici, în marea lor majoritate, îl vor.
Solicităm membrilor Parlamentului şi autorităţilor statului, în numele zecilor de mii de oameni disperaţi din judeţul Alba, să meargă până la capăt pentru repornirea mineritului la Roşia Montană. Avem nevoie de locurile de muncă din minerit acum!
Noi v-am votat să ne reprezentaţi în Parlamentul României, acum e rândul Dumneavoastră să VOTAŢI PENTRU DREPTUL NOSTRU CONSTITUŢIONAL LA MUNCĂ!"
Se arată într-un comunicat dat de Cristian Albu, preşedintele sindicatului "viitorul mineritului".
Începând de ieri, Sindicatul Viitorul Mineritului (SVM) din Roşia Montană pichetează în faţa Prefecturii Judeţului Alba, î