Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pericolul mediocrităţii

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 5 septembrie 2013 ·

Foarte rare sunt emisiunile care au calitate şi sunt convins că acestea nu ajung într-un „top 5” al preferinţei telespectatorilor. De asemenea, în vreme ce presa culturală subzistă cu greu în mass-media românească, multe publicaţii dispărând de pe tarabe, cele care prosperă sunt tabloidele pornografice de un nivel intelectual jos. Să nu mai zicem de nivelul spiritual. Şi aşa cum în orice domeniu al unei vieţi democratice cererea condiţionează într-o proporţie covârşitoare oferta şi în presă lucrurile stau la fel. Dacă eu cred că demnitatea personală ar trebui să mă oprească să frecventez tabloidele şi emisiunile de prost gust care dezinformează, sunt foarte mulţi cei care nu cred aşa, ci ei îşi hrănesc plictiseala şi patimile cu astfel de informaţii. Dacă aceşti oameni nu ar afla, de exemplu, despre aşa-zisele „afaceri necurate ale Bisericii” atunci ura şi celelalte patimi dobândite nu ar mai fi hrănite şi din acest punct de vedere ei ar muri de foame. Această corelare dintre cerere şi ofertă arată nivelul de cultură, dar şi pe cel duhovnicesc al celor care primesc astfel de informaţii, fără ca măcar să cerceteze adevărul. Apropo, de ce credeţi că în librării se vând cărţi foarte bune la preţuri derizorii, în vreme ce în statistici tabloidele sunt cele mai căutate ziare?

Cred că libertatea prost înţeleasă şi gestionată ajunge să dea naştere unui alt tip de dictatură, cel al mediocrităţii. Nu este o dictatură la fel de periculoasă ca şi cele politice, însă mediocritatea în masă, întreţinută prin minciună şi prin instigarea la ură poate genera manifestări pe măsură. Gustul acesta pentru critică nefondată, mediocră şi pentru instigare la ură ar trebui să fie cizelat – aşa cum spun Părinţii Bisericii, patimile să fie transformate în virtuţi pentru ca prin acestea să îl putem cunoaşte pe Dumnezeu. Ilustrez cu un exemplu din sport. Marţi seara, echipa de fotba

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 2 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Liderul sârbilor din Bosnia, Milorad Dodik, s-a predat justiţiei. Mandatul său de arestare a fost anulat

HotNews acum 34 minute
Liderul politic al sârbilor din Bosnia, Milorad Dodik, s-a prezentat vineri în faţa justiţiei locale după ce a sfidat-o timp de peste trei luni şi a acceptat să fie interogat într-un dosar pentru „atentat la ordinea constituţională”, beneficiind ime

Doi angajaţi umanitari americani au fost răniţi în Gaza într-un atac ţintit asupra unui centru de distribuţie a ajutoarelor administrat de Fundaţia Umanitară

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fundaţia Umanitară din Gaza (GHF) a anunţat sâmbătă că doi angajaţi umanitari americani au fost răniţi într-un atac ţintit asupra unui centru de distribuire a alimentelor din Gaza, informează Reuters

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Supercupa României: Noul sezon începe exact așa cum s-a încheiat precedentul: cu o confruntare între FCSB și CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
În ultima etapă a ediției trecute de campionat, cele două formații au remizat în Ardeal, scor 1-1. Acum, FCSB și CFR Cluj se întâlnesc din nou, de data aceasta pentru Supercupa României, primul trofeu al sezonului. Meciul este programat în această s

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 5 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

UPDATE - Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş / Incendiul a fost stins

News.ro acum o ora
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Shein, amendată cu 40 de milioane de euro în Franța! Gigantul chinez, acuzat de reduceri înșelătoare și practici comerciale incorecte

Gandul acum 48 minute
Gigantul chinez de comerț online Shein a fost amendat cu suma de 40 de milioane de euro de către Autoritatea pentru Concurență din Franța. O investigație derulată de autoritățile din Hexagon timp de aproape un an a scos la iveală o serie de practici

Vremea

București
acum

31°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

26°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

30°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°