Astăzi, dirijorul Paavo Järvi va conduce Orchestra din Paris, având în program lucrări de Hector Berlioz, Benjamin Britten şi Camille Saint-Saëns. Solistă va fi violonista norvegiană Vilde Frang
Articol realizat de Daniela Caraman Fotea
În muzica lui Berlioz, indiferent de forma pe care o îmbracă, impresia globală pe care o transmite este natura dramatică a stilului, scria Paul Dukas. Nici uverturile nu fac excepţie. Publicată în 1855 sub titlul cunoscut de Uvertura la Corsarul, lucrarea, al cărei proiect data încă din 1831, a fost remaniată în 1844 sub titlul Turnul din Nisa, rebotezată Corsarul Roşu, după o povestire cu piraţi de Fenimore Cooper, şi, în sfârşit, Corsarul după poemul byronian, căruia i s-a adaptat în cele din urmă.
Miniaturală – durează aproximativ opt minute –, uvertura are un program evident: prezentări sonore contrastante – a personajului principal, Conrad, energic, violent; a iubitei abandonate, Medora, tandru melancolică. Teme precipitate, Allegro assai, evocă pericolele prin care trece eroul, lor li se alătură tema exoticei Gulnare, noua iubire. Travaliul tematic măiastru, orchestraţia luxuriantă – Berlioz
este un inovator în experimente timbrale inedite – au făcut din uvertura la Corsarul o lucrare de mare succes.
SUAVITATE MELODICĂ
Benjamin Britten. Concertul nr. 2 în re minor pentru vioară şi orchestră, op. 15 este alcătuit din trei părţi înlănţuite fără întrerupere. Compus pe parcursul unui sejur la Quebec şi Long Island în vara lui 1939, concertul a fost prezentat un an mai târziu la Carnegie Hall din New York sub bagheta lui Sir John Barbirolli. Revăzută de câteva ori, lucrarea în versiune definitivă a fost interpretată, în 1951, de polonezul Bronislaw Gimpel cu concursul Orchestrei Filarmonice regale din Londra condusă de Sir Thomas Beecham. Mişcările se înlănţuie în partitură invers d
