● The Grandmaster / Yi dai zong shi (China, 2013), de Wong Kar-wai.

În ceea ce priveşte genul, noul film al lui Wong Kar-wai, The Grandmaster, e simultan un film de kung fu, o biografie romanţată şi o melodramă istorică elegiacă. Dar structura sa epico-dramatică e surpată în o mie şi una de ţăndări decorative. Unele dintre acestea sînt glorios-fetişizabile. De pildă, o secvenţă plasată pe un peron de gară e o chintesenţă de glamour cinematografic old style – ca o Asia-fantasia de Josef von Sternberg, dar cu o Marlene Dietrich kung fu-istă. Aspectul scenografic al gării este unul de lucru construit în studio. Eclerajul e de catedrală. Cei mai estetici vălătuci de fum imaginabili se contopesc cu cea mai estetică ninsoare artificială. Eroina (Zhang Ziyi) poartă un palton de anii ’30, cu multă blană în guler şi în mîneci. Şi, în timp ce ea-şi măsoară kung fu-ul cu al unui bărbat, un tren aparent interminabil trece în trombă pe lîngă ei. Calitatea de arte a artelor marţiale e subliniată apăsat în cel puţin alte două secvenţe de duel. În cea dintîi, un maestru apucă o prăjitură între degete şi îl provoacă pe altul să rupă o bucăţică din ea. În cea de-a doua, miza duelului este ferirea mobilei înconjurătoare – primul care sparge ceva a pierdut. Alte lupte sînt mai brutale, iar metoda de prezentare, întotdeauna fragmentară, combină accelerarea turbionantă a mişcărilor cu prelingerea lor încetinită, în special în momentele cînd o lovitură îşi atinge ţinta. Dar nu numai. Wong Kar-wai poate opri în loc o luptă, pentru a se concentra, în plan-detaliu, pe o picătură de ploaie care sparge suprafaţa unei bălţi sau care atîrnă din borul elegantei pălării purtate de unul dintre combatanţi. Chiar şi cînd nu se luptă – chiar şi cînd nu fac decît să stea –, actorii sînt adesea filmaţi în ralanti, care poate fi fluid, sacadat, blurat… De asemenea, ei sînt adesea filmaţi prin ap