O curtau doi. Unul era subinginer, lucra la un service auto pe un salariu decent şi mai câştiga o brumă de bani din munca de administrator de bloc. Însă era un băiat pâinea lui Dumnezeu! Fizicul modest, asortat cu o statură scundă, oleacă de burtică şi ochelari cu destule dioptrii, era compensat de un suflet de milioane. Şi noaptea dacă-l sunai şi-i spuneai că fericirea ta depinde de un covrig, cumpărat musai de la covrigăria din capătul celălalt al oraşului, într-acolo zbura, aducându-ţi covrigul miraculos! Celălalt se afla la polul opus. Era frumuşel foc (înalt, bine făcut, cu musculatura lucrată la săli de fiţe, uşor grizonant, cu ochii albaştri), plin de viaţă, lucra ca director de marketing la o firmă de medicamente. Amândoi îi făceau curte fostei mele colege din TVR, fată frumoasă şi deşteaptă, rămasă singură, cu un preşcolar de gât, în urma unui divorţ urât-urât de tot. Deşi era friptă cu ciorba, încă mai privea cu încredere iaurtul. Stătea pe gânduri în momentul în care, şi unul, şi celălalt dintre curtezanii săi îi dădeau dovezi de iubire. Primul îi învăţa puştiul să meargă pe bicicletă, o ajuta cu aprovizionarea şi-i repara cele stricate prin casă. Cel de-al doilea îi cumpăra celui mic jucării scumpe, iar pe ea o răsfăţa cu mailuri poetice, weekenduri romantice la vila sa de la Snagov şi escapade prin ţări exotice. Asta în zilele în care nu se suprapuneau alte preafrumoase, căci după "uşa" subiectului nostru se pitea un cârd întreg de duduiţe aflate pe lista de aşteptare. Sfaturile mele se dovedeau aidoma unei frecţii la un picior de lemn de nuc. Colega mea tot înspre frumuşel ofta, deşi îmi mărturisise odată, la o cafea, că-şi dă perfect seama că face o greşeală. Dar... te pui cu inima?! Barometrul cel mai fidel - micuţul Mihăiţă - intuise perfect: ţâşnea în sus de bucurie când Ion îl scotea la joacă, în parc, în schimb îl apuca brusc burta în extrem