Primarul Oprescu a reuşit să mă convingă că lăcrimatul în public poate fi mai dezgustător decât urinatul în public.
„Iertaţi-ne pe toţi!” a găsit de cuviinţă să ragă cunoscutul clănţău patetic.
Care toţi, băi, edilule? N-ai promis matale cu glas mare şi schimonoselile de rigoare, în campania electorală, că dai jos ţeapa cu chiftea din Piaţa Revoluţiei şi rezolvi problema câinilor vagabonzi, ca să nu mai scoţi un cuvinţel despre asta vreme de 5 ani, de când eşti primar?
Domnul PG are nevoie de referendum – în 5 ani de primărie n-a fost în stare să afle ce vor bucureştenii. Mai mult, întrebat fiind cum va vota la zisa consultare locală, Oprescu spune că n-are importanţă. Mai rar asemenea combinaţie de laşitate cu şulfărie şi tupeu. S. Oprescu a fost ales în funcţie ca să dea bucureştenilor soluţiii, decizii raţionale şi eficiente, nu lacrimi şi referendum.
Probabil că are de gând să mai candideze o dată la preşedinţia României, că acolo se câştigă cu plânsul la minut şi cu referendumul.
Primarul erou Onţanu, în schimb, a plătit cu sec, făcându-se nevăzut după ce a dat un comunicat despre „incidentul căţel”. Dacă-i mai punem la socoteală pe viceprimarul Nicolaescu, autorul unei glume de miliţian la căpătâiul copilului sfârtecat, şi pe preşedintele FRF, Mircea Sandu, care oferă familiei „lui Ionuţ” bilete de consolare la meciul România – Ungaria, constatăm că în viaţa publică românească jigodiile nu bântuie doar pe străzi.
O ultimă întrebare: de ce nu sunt acum mii de români în stradă care să strige în amintirea lui Ionuţ şi să ceară scoaterea din funcţiune a jigodiilor de tot soiul? Viaţa unui copil nu valorează cât aurul de la Roşia Montană?
Primarul Oprescu a reuşit să mă convingă că lăcrimatul în public poate fi mai dezgustător decât urinatul în public.
„Iertaţi-ne pe toţi!” a găsit de cuviinţă să ragă cunoscutul