Se pare că ştirile despre copii atacaţi şi chiar ucişi de câini nu au fost, până acum, destul de aproape de politicieni, miza era, probabil, prea puţin importantă, departe de Bucureşti, corespondenţii televiziunilor aveau altă treabă. Nici nu era isteria politică tv de acum. Iată că tragedia lui Ionuţ este în „curtea” bucureştenilor, în Capitala unde sunt luptele politice cele mai înverşunate. Tensiunea se poate auzi scârţâind prin toate „scaunele” oficiale, de la Cotroceni, la vajnicii consilieri de primării. Primarul general a fost la un pas să izbucnească în plâns.
Emoţie de politician
Sorin Oprescu, primarul general, în emoţia puternică produsă de zecile de reportaje televizate cu tragedia lui Ionuţ şi a familiei sale, vine cu ideea unui referendum pe Bucureşti, pe 6 octombrie, în care să îi întrebe pe cetăţeni dacă sunt de acord cu eutanasierea câinilor rămaşi neadoptaţi într-un număr de zile. Premierul Ponta, însă, a anunţat că săptămâna viitoare Parlamentul trebuie să ia o decizie privind câinii fără stăpân. Un act normativ clar va face inutil referendumul lui Oprescu şi va deveni obligatoriu pentru autorităţile locale.
Capitala este oraşul cel mai afectat de suprapopularea cu câini comunitari, de zeci de ani, încă de când Ceauşescu dărâma cu sutele casele bucureştenilor, iar animalele acestora rămâneau abandonate pe străzi. Rezolvarea problemei nu a lipsit dintre promisiunile cu care Oprescu a câştigat de două ori Primăria Capitalei, dar întotdeauna a preferat o soluţie “politică”, să nu îşi pună în cap asociaţiile care apărau maidanezii cu voce mai puternică decât a celor muşcaţi.
Şi totuşi, câinii agresivi se întorc
Acum, primarul Oprescu invocă o ordonanţă de pe vremea guvernului Năstase, prin care au putut fi eutanasiaţi câinii bolnavi. Dar fiecare dintre bucureşteni ştiu că maidanezii prinşi se întorc în acelaşi loc, d