Înainte de Facebook (e ca şi cum am spune înaintea erei noastre, nu-i aşa?) termenul de prieten era unul clar şi cuprinzător. Un prieten nu putea să fie altceva decît o persoană vie, reală, faţă de care ai afinităţi, sentimente. Însă de cînd dăm like-uri, sensul s-a diluat atît de mult încît n-a rămas mai nimic din el. La început, „acceptam prietenia“ (formulare care îmi aminteşte de liceu) doar a celor pe care, dacă nu-i cunoşteam, măcar aveam de unde să-i iau. Cu timpul, din lenea de a face investigaţii sau de a-mi răscoli memoria, m-am împrietenit cu aproape oricine. Am aproape 2000 de prieteni şi îi ştiu bine, vag sau „de undeva“ pe cel mult 500 dintre ei. Mi-am dat seama de curînd că uneori îmi deschid pagina de Facebook doar din curiozitate şi pentru a observa diversitatea speciei.
● Poeţii. Amatori sau profesionişti. Postează – ce altceva? – doar poezii. Lungi, alambicate, încărcate, cu rimă şi fără rimă. În general, proaste. Ai senzaţia că se trezesc dimineaţa cu un singur scop: să deschidă Facebook-ul şi să-ţi trîntească acolo o poezie, demonstrativ şi muncitoreşte. În general, au parte de comentarii ca „minunat!“, „frumos!“, „superb!“, mai ales din partea doamnelor. Dacă li se pare că n-au stîns suficiente like-uri, ţi li trimit şi prin private message.
DE ACELASI AUTOR Elena posedata Jay from L.A. O familie middle class Case vechi, case noi ● Familiştii. Soţi responsabili şi taţi. Soţii iubitoare şi mame. La fotografiile de profil, îşi pun odraslele, rareori în compania unuia dintre părinţi, ca să ne prindem definitiv cui aparţin ele. Postează aproape exclusiv poze, unele cu scurte explicaţii – „S-a terminat încă un an de grădiniţă“, „A ieşit primul dinţişor“ etc., altele alcătuind o serie de ipostaze: mînjiţi pe faţă cu tort de ziua lor, pe bicicletă, călărind cîte un adult, înfruntînd valurile mării sau construind castele de nisip. Sînt
