Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rizea se bagă în seamă din nou

Publicat in Vocea Brailei, vineri 6 septembrie 2013 ·

Nu ştiu, poate e doar impresia mea, dar deputatul Cristian Rizea apare în presă numai cu subiecte de doi bani. Nimic consistent nu am văzut/citit în legătură cu activitatea lui Rizea, din 2008 încoace, de când a ajuns deputat de Brăila. Ba zice despre activitatea lui din diaspora, ca şi cum el ar fi deputat de Milano, ba povesteşte despre noaptea perseidelor (am glumit, asta cu perseidele am băgat-o de la mine). Dar, serios vorbind, voi l-aţi auzit vreodată pe deputatul de Brăila Cristian Rizea să facă un lucru concret, să ducă la finalizare un proiect serios care să aibă impact asupra comunităţii locale care l-a propulsat în Parlament? Eu nu am văzut, deşi credeţi-mă că, prin prisma meseriei, citesc cel puţin 20 de ziare zilnic. Nu că alt coleg de-al lui ar fi făcut ceva, nu mă înţelegeţi greşit!

Mai nou, am văzut că Rizea s-a implicat în subiectul "Laminorul". O iniţiativă lăudabilă, vor afirma unii, pe considerentul că niciun alt parlamentar nu a catadicsit să mişte un deget pe această temă. Şi ce, acum vreţi să îi fac statuie lui Rizea? Am să îi fac, dar mai întâi să vorbesc cu nen-tu Caruz să îmi dea materie primă ca să o pot ridica.

Să derulăm puţin banda. Deci, ce anume a făcut Rizea în cazul "Laminorul"? Vă spun eu: fix nimic! Oamenii ăia urlă de trei luni pe străzi şi prin ziare că nu şi-au primit salariile. Rizea era pe la Milano, în tot acest timp. Avea treabă: organiza filialele din diaspora, bre. Dar, după ce a văzut că liderul de sindicat Constantin Iarca acuză la grămadă dezinteresul parlamentarilor în problema "Laminorul", deputatul Rizea a simţit nevoia să iasă din turmă, să se delimiteze de gaşca acuzaţilor. Adică, vezi Doamne, el nu este ca toţi ceilalţi, el chiar este un deputat de ispravă, numai că lumea rea, în special idiotul ăsta care scrie la Scormonitoru, nu vede cât de mult se sacrifică pentru binele alegătorilor

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

21°
mar.

21°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°