Cercetaţi penal pentru lovire şi alte violenţe. La data de 1 septembrie, poliţiştii Secţiei 7 Rurale Lugoj au fost sesizaţi despre faptul că în cursul dimineţii, la ora 05.30, B. O., 50 de ani, a fost deposedat, prin violenţă, de un telefon mobil şi o sumă de bani, la ieşire din localitatea Hitiaș.
În urma investigaţiilor efectuate, în cursul zilei de ieri, poliţiştii i-au identificat pe B. Alexandru, de 18 ani, R. Ioan, de 24 de ani şi C. Alin, de 24 de ani, toţi din localitatea Hitiaş, suspectaţi de comiterea faptei.
În urma probatoriului administrat şi reaudierii victimei s-a stabilit că persoanele în cauză l-ar fi agresat pe B.O., însă nu i-au sustras nici un bun sau valori. Fapta s-ar fi petrecut pe fondul consumului de alcool, atât suspecţii cât şi victima fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. Astfel, încadrarea juridică a faptei a fost schimbată, poliţiştii continuând cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire şi alte violenţe.
Cercetaţi penal pentru lovire şi alte violenţe. La data de 1 septembrie, poliţiştii Secţiei 7 Rurale Lugoj au fost sesizaţi despre faptul că în cursul dimineţii, la ora 05.30, B. O., 50 de ani, a fost deposedat, prin violenţă, de un telefon mobil şi o sumă de bani, la ieşire din localitatea Hitiaș.
În urma investigaţiilor efectuate, în cursul zilei de ieri, poliţiştii i-au identificat pe B. Alexandru, de 18 ani, R. Ioan, de 24 de ani şi C. Alin, de 24 de ani, toţi din localitatea Hitiaş, suspectaţi de comiterea faptei.
În urma probatoriului administrat şi reaudierii victimei s-a stabilit că persoanele în cauză l-ar fi agresat pe B.O., însă nu i-au sustras nici un bun sau valori. Fapta s-ar fi petrecut pe fondul consumului de alcool, atât suspecţii cât şi victima fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. Astfel, încadrarea juridică a faptei a fost schimbată, poliţiştii con