Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MARINARII ROMÂNI din Nigeria au fost eliberați, cu ajutorul MAE

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 5 septembrie 2013 ·

Marinarii români de pe nava ST Vanessa, arestată în rada portului Lagos din Nigeria, vor fi repatriaţi, astăzi, pe ruta Lagos-Addis Abeba-Istanbul, infomează MAE, cre precizează că acest lucru se datorează eforturilor depuse de către minister, prin intermediul misiunilor sale diplomatice (ambasadele României la Abuja, Paris şi Bruxelles), cât şi la nivelul centralei. Sursa: www.vesseltracker.com

În contextul eforturilor de repatriere a grupului de marinari români, misiunile diplomatice ale României au intervenit pe lângă autorităţile din statele de acreditare şi au menţinut legătura cu toate părţile implicate în litigiu, informează comunicatul MAE remis EVZ.

Centrala MAE a coordonat demersurile ambasadelor şi a convocat grupul de lucru, la care au participat reprezentanţii Asociaţiei Agenţiilor de Crewing din România, Autorităţii Navale Române, Ministerului Transporturilor, Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi ai Ministerului Finanţelor Publice.

De asemenea, ministrul român al Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a transmis o scrisoare omologului său nigerian, Olugbenga A. Ashiru, pledând pentru identificarea unei soluţii care să ducă la eliberarea marinarilor care nu au fost implicaţi în nici un fel în diferendul comercial dintre armator şi autorităţile nigeriene.

„Repatrierea în siguranţă a cetăţenilor români a fost o prioritate a demersurilor MAE, cum a fost cazul şi în celelalte acţiuni desfăşurate de MAE pe parcursul ultimului an, în sprijinul cetăţenilor români aflaţi în situaţii dificile în străinătate. Salut finalizarea cu succes a acestei acţiuni complexe la care au contribuit mai multe misiuni diplomatice ale României”, a declarat Titus Corlăţean.

Pentru a evita asemenea situaţii, MAE recomandă marinarilor români care doresc să lucreze pe nave ale unor proprietari şi/sau armatori străini, s

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 9 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 8 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 6 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 6 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 12 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 11 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 10 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 8 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°