Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aurul, cianura și abordarea electorală a premierului român

Publicat in Radio Europa Libera, joi 5 septembrie 2013 ·

Mii de oameni protestează de patru zile la București împotriva proiectului de exploatare de la Roșia Montană.

Parlamentul European a adoptat acum trei ani o rezoluție privind interzicerea folosirii cianurilor în minerit, iar soția premierului român, eurodeputata socialistă, Daciana Sârbu, este una dintre autoarele rezoluției.

Cu toate acestea soțul domniei sale, primul-ministru Victor Ponta, a trecut prin guvern un proiect de lege privind exploatarea aurului de la Roși Montană împreună cu o companie româno-canadiană, care intenționează să scoată la suprafață metalele prețioase folosind cianurile.

Joi, trei europarlamentari maghiari, doi din România și unul din Ungaria, au anunțat că i-au scris pe această temă comisarului pentru mediu Janez Potocnik o scrisoare prin care ii cer sa intervina cu „fermitate” împotriva folosirii tehnologiei cu cianuri la mina de aur de la Roșia Montana, în cazul în care proiectul adoptat recent de guvern va fi aprobat de Parlament.

Laszlo Tokes, afiliat grupului popularilor europeni, Csaba Sogor, de la Uniunea Democrată a Maghiarilor din România și Erik Banki, membru al FIDESZ, partidul de guvernămînt de la Budapesta reamintesc că Rezoluția privind interzicerea cianurilor a fost adoptată cu o majoritate copleșitoare și cer Comisiei Europene să ia măsuri pentru interzicerea completă a acestei tehnologii și să prezinte planurile pe care le are în cazul în care ar începe exploatarea de la Roșia Montana.

Mai mult, cei trei îl roagă pe comisarul pentru Mediu să facă „tot ce îi stă în putere”, “chiar printr-o intervenție personală” pentru a convinge guvernul de la București să respecte Rezoluția Parlamentului European din 2010.

Tot mai mulți parlamentari din arcul de guvernămînt de la București susțin că nu vor vota această lege care va da undă verde extragerii aurului din

Articolul in Radio Europa Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul primului Suveran Pontif american, Papa Leon al XIV-lea

Ziua Constanta acum 13 minute
Noul Suveran Pontif al Bisericii Catolice, Papa Leon al XIV-lea, și-a exprimat joi speranța, în prima sa intervenție de la balconul Bazilicii Sf. Petru de la Vatican, ca salutul său de pace să ajungă la întreaga planetă și a făcut apel la 'construir

Consilier BNR: Dacă nu schimbăm direcția, duminica viitoare, Titanic scrie pe noi

HotNews acum 8 ore
Leul pierde peste 1% in fiecare zi, de marți încoace, ROBOR a crescut cu peste 22%, iar statul nu a reușit să împrumute de la bănci nici măcar 500 milioane lei, dobânzile urcând la cer, a scris pe contul său de Facebook Eugen Rădulescu, consilier în

Prima dezbatere prezidențială George Simion – Nicușor Dan. Când și unde are loc

HotNews acum 9 ore
Prima dezbatere electorală dintre primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, și prezidențiabilul AUR, George Simion, are loc joi, 8 mai, la în sediul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica

SUA reduc tarifele pentru maşinile din Marea Britanie la 10% şi elimină taxele pe oţel şi aluminiu, anunţă guvernul britanic

G4Media acum 2 ore
Industria auto britanică va beneficia de o reducere imediată a tarifelor aplicate de Statele Unite, de la 27,5% la 10%, în timp ce taxele vamale pentru oţel şi aluminiu vor fi eliminate complet, a anunţat joi guvernul de la Londra, transmite Reuters

Bill Gates a anunțat că își va dona aproape toată averea în următorii 20 de ani. Miliardarul îl acuză pe Elon Musk că „ucide cei mai săraci copii din lume”

Mediafax acum 3 ore
„Sunt prea multe probleme urgente de rezolvat pentru a păstra resurse care ar putea fi folosite ca să ajut. Oamenii vor spune multe despre mine când voi muri, dar sunt hotărât că «a murit bogat» să nu fie unul dintre ele”, a scris confondatorul Micr

Suedia donează 2 milioane de dolari pentru Radio Europa Liberă, după ce Trump a tăiat finanțarea

HotNews acum 3 ore
Guvernul Suediei s-a angajat să doneze 2 milioane de dolari pentru Radio Europa Liberă/Radio Liberty, după ce administraţia preşedintelui american Donald Trump a îngheţat finanţarea radiodifuzorului, notează The Local, conform News.ro. „După ce Stat

Parlamentul ucrainean a ratificat acordul cu SUA privind exploatarea resurselor minerale ale Ucrainei

G4Media acum 4 ore
Rada Supremă de la Kiev (parlamentul unicameral) a ratificat joi, cu votul favorabil a 338 din cei 347 de deputaţi prezenţi, acordul cu SUA privind crearea unui fond comun de investiţii care va atrage jumătate din profiturile generate de exploatarea

Un nou record istoric pentru euro! BNR a stabilit un curs de 5,1222 lei

Ziua Constanta acum 7 ore
Moneda națională s-a depreciat joi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,1222 lei, în creștere cu 2,31 bani (0,45%) față de cotația precedentă, de 5,0991 lei, înregistrând un nou maxim istoric, conform Age

Cererea de anulare a alegerilor prezidențiale din 4 mai, pe ordinea de zi a ședinței de vineri a CCR

HotNews acum 5 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) se reunește vineri în ședință unde va dezbate cererea de anulare a alegerilor formulată de candidatul Partidului Noua Românie, Sebastian Popescu. Pe ordinea de zi a ședinței se află și validarea scrutinului de

Sebastian Burduja reorganizează Ministerul Energiei: taie 25% din cheltuielile salariale și desființează 91 de posturi: „Economisim 10 milioane de lei anual”

Libertatea acum 4 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că va tăia în carne vie la ministerul Energiei. El reorganizează instituția pe care o conduce și va desființa 91 de posturi și va tăia salariile, scrie News.ro.

Vremea

București
acum

17°
joi

12°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/16°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

13°
joi

10°/16°
vin.

7°/13°
sâm.

5°/18°
dum.

6°/9°
Constanta
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/13°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/16°
vin.

6°/12°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/11°
Timisoara
acum

13°
joi

10°/15°
vin.

9°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

9°/15°