Inginerul Victor Milea, patronul SC Romceh, a murit cu câteva zile înainte de a împlini 67 de ani. A fost inginer-şef la fostul Abator, ulterior SC Prodincarn, iar cei care l-au cunoscut spun că a fost un coleg deosebit, un soţ şi un tată iubitor. Prin firma sa livra membrane pentru mezeluri în toată ţara, iar cunoscuţii spun că inginerul Milea era mândru de numele său. Apropiaţii afirmă că ar fi suferit de o boală pe care a încercat să o trateze atât în ţară cât şi în străinătate, dar în cele din urmă nu s-a mai putut face nimic.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Monitorul de Vrancea transmite condoleanţe familiei îndoliate.